aici, aproape de centru, unde i se pastreaza farmecul, exista o strada pe care se face economie la curent. s-a facut economie si la efort: zapada si niste gheata nu au deranjat niciodata pe nimeni. pe strada sunt si caini, cel mai batran e foarte dragut si foarte nu-musca-pe-nimeni; latra si maraie, decat. sta in frig cu ceilalti, dar e gras. la mancare nu se zgarceste omul – am aflat asta intr-o zi, cand, facandu-se economie la un capac de canal, am vazut 4 metri in jos cum se trage apa cu spor in zona. apoi s-a mai facut economie la o craca care a ridicat gura de canal la nivelul ochilor timp de doua saptamani. de-ajuns, a venit timpul sa se mai faca economie si la altele, in plus. e un lux sa ai propriul film atunci cand te intorci de la serviciu. o risipa.
pai ma cac pe ea. si eu n-am zis-o niciodata serios. ma cac pe ea, pe oras, pe sector, pe vremuri. pe oamenii din zona. pe cine asteapta sa vina primarul in vizita, ca poate aduce cozonac. pe cine a fost inainte atat cat ii trebuie, astfel incat astazi sa poata fi nimic. indreptatit sa fie zero. si ma cac pe prostii care fura o bucata uscata de pom, gasindu-i smechereste o utilitate. inventiv, romaneste, asta ne era mandria, nu? jumatatea plina cu care ne imbatam?
ar trebui sa ma felicit, probabil. m-am ridicat, m-am verificat, m-am dus sa iau paine si sa ma pansez. am 25 de ani, cu scoala, patanii, un loc de munca proaspat destabilizat, am facut sport, fac miscare, imi tin echilibrul si un mers prin viata cat de cat moral, toate ca sa nu ajung la stiri dintr-un canal. la urma urmei, am muncit si am avut noroc numai ca sa merg pe strada si atat. dar, daca nu e deranjul prea mare, mi-as dori sa realizez mai mult in viata decat sa supravietuiesc.
daca tot aveam nevoie doar de functiile elementare, atunci eu o sa ma cac pe ea. gratie subconstientului, care oricum mi-a intins mainile, m-a ridicat, apoi s-a dus la loc in spate sa tipe ca ii curge sange. merita mai multe responsabilitati, ca se descurca.
si ma astept ca atunci cand voi povesti ce s-a intamplat sa primesc majoritatea vinei: “pai nu stiai ca e acolo?” din aceeasi lingurita cu asta, voi inghiti si abandonul amar pe care l-am gustat deja. pesimist, cateodata, ma gandesc si eu ca nu exista speranta sa se rezolve ceva. asta e doar o surpriza. cineva cu spirit civic, ar servi totusi la antreu un certificat medico-legal, niste fotografii, o reclamatie, o sesizare, o televiziune; dar pana la urma tot nimic.
merit mai mult, si la dracu! stiam destula engleza incat sa scriu ostentativ in alta limba.
n-am nicio alta fotografie in care sa zambesc atat de sincer ca in alea din new york. le am pe cele de cand sunt mic, dar fiind mai vechi decat orice amintire, pot sa consider ca-i alta persoana acolo.
nu te mai iubesc.
