ai o dioptrie frumoasa! a mea e cu minus

pentru ca toti in familie la mine sunt miopi, desi eu vad cand vine autobuzul.

andrei vede cu optimism ceea ce urmeaza, nu pot sa zic ca sunt un posac de care nu se leaga nicio speranta. dimpotriva, stiu ca lucrurile au o tendinta sa se aranjeze singure, desi nu-mi convine mie foarte tare un fatalism pentru care eu sunt dispensabil sau pur si simplu plastilina. desi maine o sa fie mai bine, pastrez convingerea ca o sa ma descurc cu starea asta euforica, chiar si cu letargia care inseamna absenta suferintei din corp si a durerii din suflet. hedonism, parca se cheama asta.

dar eu ma uit cu minus la clipa de fata, la momentele in care nu-i nimic bine, pentru ca de alea mi-e mai frica. pentru alea nu ma simt suficient pregatit, asa ca prefer mai multa siguranta de sine si de tine. atunci ma uit la lume, dioptria mea nu-i frumoasa pentru ca poate sa fie lumea frumoasa pentru ea. asupra chestiei asteia nu am niciun control.

mai ieri ma gandeam la mine ca n-as sti cum sa reactionez la olimpiadele comunicarii daca avea sa castige echipa pentru care m-am dus. n-a castigat si am ras mai in elementul meu. am ironizat si m-am tras de sireturi, in bunul spirit al hazului de necaz. ‘ma bucur pentru tine’ mi s-a parut intotdeauna o falsitate, pe care am practicat-o stangaci la inceput, apoi deloc.

andrei scrie pe-aici despre cum e frumos si se merge in parc. eu o sa merg la gay parade, sau fest… imi cer scuze ca incurc. lumea din jur imi zice sa nu ma duc, fie ca le e frica sa nu primesc o caramida in cap, fie ca are grija de timpul meu in care as face altceva. se uita cu minus, si totusi eu ma duc pentru ca am nevoie de o cauza.

n-am cum sa nu fiu optimist, dar ma preocupa confortul situatiei in care totul s-ar fi putut duce dracului*. de multe ori m-am gandit la asta, asa sunt eu.

*dar nu s-a dus.