cand am fost eu la paris, n-am inteles nimic. am cheltuit prea multi bani cica, nu m-am intors decat cu amintiri gresite. la momentul respectiv a existat lume mult mai desteapta, recomandata prin functie, care a anticipat situatia: de la 14 ani nu aveam eu cum sa raman cu mare lucru. o schela, niste piatra cubica, oglinzi si cateva denumiri nazale sunt tot ce inseamna parisul atunci cand l-am poluat cu mine. niste iarba, o toaleta ecologica metalica, uite cum incepe sa mi se arate mai clar daca insist….
pe masura ce ma gandesc, poate o sa vad ca n-am cheltuit degeaba 400 de euro. atat sa fi costat mersul pe jos pana acolo si inapoi?
nu stiu… si totul e intr-o mare ceata. de parca n-as fi mancat pe-acolo, n-as fi vazut nimic pe strada. nimic in afara de ce-a ramas cu mine si am varsat in primul paragraf. lucruri mici, de om mic, copil mic, om needucat. suficient. cred ca implinisem 14 ani si nu am nicio poza de atunci. pesemne era spre sfarsitul calatoriei, cand tot autocarul ramasese fara soseste, noi ne jucaseram turneul, iar mare din lume nu mai avea filme din bucuresti. le consumaseram ca prostii pe autostrada. camerele digitale erau proaste, scumpe si excentrice.
in 1998, francezii umarau zilele pana la campionatul mondial de fotbal pe unde apucau: pe schela atarnau niste ghirlande in forma de cifre, asa se vedea turnul eiffel. pe mine m-a bucurat mai mult prin context decat in sine, ca era mult verde in jur. iar noi, obositi, am putut sa stam un pic locului, sa nu mai alergam dupa amintiri pe care uite cat de usor le-am pierdut. acum, schela m-ar da pe spate cu taria cu care striga “paris!”, dar nu cred ca as vrea sa ascult.
am stat parca 3 zile si mai mult m-a marcat o pizza in marsilia decat versailles. stiu insa ca am stat intr-un hotel cu gandaci apoi la un motel pentru soferi de tir. sau sa fi fost in alt oras? oriunde ar fi fost, am primit botezul de sportiv la clubul sportiv scolar numarul 4. la scurt timp m-am lasat de performante, luand cu mine niste bataie pe care mi-o amintesc mult mai clar. am plans ca ma durea si pentru ca am scapam mai repede mintind. puteam sa duc mai multe chinuri fara sens. de la botez mi-a ramas o urma de moneda incinsa pe fund. cred ca mai e acolo, o sa verific. cred ca erau franci. daca asta tine de paris, atunci a fost ceva aparte.
mai mult m-a marcat venetia. despre aia poate as scrie mai interesa(n)t.
un fost coleg de facultate???
mda. e secretul nostru