compunere

poate cu ceva intarziere, dar nu din vina mea, eu acum imi dau seama ca a venit primavara. odata cu descoperirea asta am un gand care nu imi da pace.

paranteza: mereu spun ca mi-ar placea sa fiu copil mic acum, in anii astia. ca lumea e mai frumoasa acum. bine, mai sunt si unele lucruri care parca n-ar fi asa frumoase. inchidem paranteza.

ei, unul din lucrurile astea mai putin frumoase are legatura cu gandul care nu-mi da pace si cu scoala. se face ca mi s-a implinit visul. sunt mic . ajung la scoala. vine primavara. acum sa te tii. cand sa ma bucur si eu de timp frumos, haine usoare, lumina multa, vine pacostea: copiii, a venit primavara, deci pentru data viitoare aveti de facut o compunere despre primavara. si: copiii, pe 8 martie este ziua femeii, faceti voi o compunere despre mama.

in astfel de momente, pentru mine se duce naibii primavara si imi vine sa urlu. adica, de ce nu ma pot eu bucura de zilele astea si trebuie sa ma chinui sa ii spun unei tanti de ce imi place primavara? de ce sa imi bat joc de primavara cu tot felul de expresii “frumoase” prost aruncate pe o pagina. si de ce sa imi stric apoi o alta zi in care sa aud: natura se trezeste la viata, pasarile calatoare se intorc din tarile calde, venti, dragi pasari, inapoi, gingasul ghiocel care scoate capsorul din zapada,  mama este cea mai buna si mai frumoasa, ea ma iubeste si eu o iubesc pe ea, natura inmugureste si altelel, si altele de felul asta. de ce? ca mi se face greata. si parca n-as mai vrea atat de tare sa fiu iar mic. nu atat de tare, insa tot vreau. ce pot sa faca invatatoarele si profesoarele dintr-un vis de copil!