despre basescu, fara dragoste

ma deranjeaza cel mai tare alegerile astea este halul in care ne-au adus. eu… am ajuns sa zambesc intelegator la titluri ironice: ce mai sunt 5 ani in ziua de azi? si sa gasesc replici inspirate la “culmea somnului e sa te culci presedinte si sa te trezesti prostanac”. in speta, ma deranjeaza faptul ca s-a ajuns de la o revolutie portocalie la o jumatate de mandarina stricata, de la tineri entuziasmati la oameni care se scuipa unii pe altii pe marginea aceluiasi candidat.

desi ar trebui sa-mi bucur simtul civic cu cifre de prezenta la vot, nu pot sa nu remarc halul in care m-a adus (basescu). ridic din numeri si nu mai contrazic, asta nu imi sta deloc in fire. arunc pentru prima oara cu voturi impotriva (cand am facut 18 ani, era 2003, la alegerile din 2004 am votat cu ciuhandu, apoi mi se pare ca deloc; chiar si daca nu-mi mai amintesc eu bine, punand de fapt stampila pe alianta d.a. de atunci, tot se cheama ca sunt decazut, preferand sa ascund realitatea sau sa mi-o reprim). am ajuns in halul in care am mers la vot anti basescu, anti-geoana, anti-sistem sau anti-marlanie, pro sfidare sau pentru o alternativa la guvernare – care si ele sunt anti la randul lor. iar eu am fost si la exit poll.

fie ca aveam deja o experienta. fie ca am de acum inainte dreptate, lucrurile n-au fost la fel de amuzante. interesul e in declin, din cate simt eu, pentru ca de aici incolo nu mai urmeaza decat 1800 de zile, astfel ca s-ar putea sa va fi pierdut pana acum. niste chestii tot s-au intamplat, emblematice pentru toata campania.

am avut mai multe refuzuri, multe dintre ele inversunate. din rezultate aflu ca n-au fost numai dintr-o tabara si deloc din cealalta, ci egal distribuite. adica lume acra, urata, suparata pe fiecare candidat.

ne-a intrebat o doamna cine conducem, iar noi, ca de obicei, am incercat sa ii dam un raspuns. am hotarat ca e mult mai usor asa decat sa explicam ca noi de fapt nu facem nimic important acolo, ca suntem doar un taitel din supa si ca polonicul din care se gusta rezultatele preliminare este un privilegiu de care nu suntem demni. asa ca la noi pe sectie conducea ba unul, ba celalalt, in functie de cine intreba, dar era oricum strans. am zis ca geoana, pentru ca doamna respectiva avea nervii unui om al schimbarii.

a luat foc. ne-a urlat ca poporul asta cretin are un picior drept si un picior stang si ca se clatina pe ele. iar in mjloc are o pula, ne-a ridicat degetul a muie si a racnit “asta”. nu stiu ce inseamna, nu mi-e clar cu cine a votat, pentru ca dumnezeu ne-a dat un pas de esantionare de 8 care nu a calcat in mizeria respectiva.

cineva a intrebat daca trebuie sa spuna. sfidator, stiind ca nu trebuie. niste lume a tipat ca votul e secret, cine as fi fost eu sa o contrazic repetand afirmatiile de bun simt ale celor platiti de moguli? si ale celorlalti. si ale cartilor de istorie. si ale legilor.

basescu a adus niste lume in halul in care crede ca cine are contract cu b1 e de fapt un activist de campanie. cum ar veni… la mana a patra tot un fel de pdl eram (noi < csop < b1 < radu moraru < basescu). ne-au ocolit o gramada, altii ne-au ras in fata si au adaugat un pic la geoana ca sa afle “adevaratul rezultat”. oricum nu le spuneam niciun procent. dar s-au tinut de treaba lor, altii veneau special sa intrebe, ca si la primul tur, cat de bine castiga presedintele. eu abia astepta sa spun ‘care?’ si ma abtineam de fiecare data.

au mai facut o mizerie alegerile astea. au creat prozeliti, au aratat ca se poate invinge sistemul, chiar daca el nu exista. au pus teoria in practica si au dat motiv unui mic scolar sa mai scrie un ‘principe’ asa cum probabil ca s-a minunat si macchiavelli de cinismul lui cesare borgia. au impartit lumea, de fapt basescu a facut-o, in tot felul de nuante pentru prosti: albi si negri, rosii si portocalii, creduli si ganditori independenti, grobieni si scarbiti, activi si pasivi. mintea multora probabil ca s-ar fi cutremurat daca n-ar fi existat decat un prim tur. atatea nuante de gri… purgatoriul electoral de sub 50%… alternativa la ‘pai si ceilalti au furat’ si atat de multe trecuturi de luat in calcul…

basescu a generat astfel de mizerii si m-a obligat sa le citesc:

  • “Sa il asculti pe Geoana vorbind despre economie e ca si cum ai face pipi pe tine. In prima faza simti ceva caldut, dar pe urma te copleseste mirosul.” – citat de pe dan popa’s weblog.
  • “…si apoi i se sparge in cap esecul.” “…si apoi i se sparge in cap esecul.” “…si apoi i se sparge in cap esecul.” Prostanaculeeee!!! Chiar atat de prost esti? Exact atat de prost esti. Decat.
  • Din nou. Iar. Si la scurt timp. tu-va-n tiii ma-mi-as du-va-n gura.. sau cum era Nae? Vali?
  • De aceea, din respect pentru cei doi care apar alaturi de Prostanac Mircea Geoana, in cabina de vot va trebui sa-i adauge si pe ei pe buletin, linga candidatul PSD!
  • Tie, cel care vei merge totusi duminica la vot sa votezi “schimbarea” nici nu ma mai obosesc sa iti scriu. Nu meriti!
  • Am votat Basescu pentru ca vreau un Presedinte si nu un “Ménage à Trois” la curtea lui Vantu, Beauty& Spa.
  • vorba Doinei Anghel: King for a Day, Fool for a Lifetime
  • Dacă tot nu votați Băsescu, mai bine votați ALB. Votul ROȘU este periculos pentru România!

s-a dus si social-democratia, ne-o fi trebuind a patra cale.

This entry was posted in botesteanu and tagged . Bookmark the permalink.

5 Responses to despre basescu, fara dragoste

  1. Mircea says:

    sper sa nu avem anticipate.

  2. diegis says:

    Avem noi un dar sa alegem ce este mai prost,ca pe urma sa putem spune,”pai pe cine sa alegi?”

  3. kristina says:

    te-am inspirat? ce dragut :) )

  4. botesteanu says:

    @mircea mda

    @diegis mda…

    @kristina mdea

  5. bogdan says:

    ziceai pe twitter ca ai adormit sperand sa se schimbe niste lucruri si te-ai trezit in ziua cartitei.

    uita-te atent (dincolo de antipatia pentru basescu care te-ar putea incurca un pic sa faci exercitiul asta) la ala care trebuia/putea/visai etc. sa schimbe lucrurile, la felul in care i-au construit campania electorala, la felul in care isi permormeaza gandurile etc. e ala un om (hipnotizat ca-n filmele de serie b de propriul sponsor) nimerit sa ne scoata din ziua cartitei?

    iti propunsa fim tristi asa mai in general pentru faptul ca Romania a avut 5 ani la dispozitie sa produca o alternativa la scandaluri si isterie si rezultatul mi se pare jalnic si de necumparat.

Leave a Reply

Your email address will not be published.

You may use these HTML tags and attributes: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <strike> <strong>