am descoperit la un moment dat expresia same shit different day atunci cand am cautat SSDD. mi-am pus-o la status niste vreme, am starnit probabil cate-un chicotit si am uitat-o in sertar cu alte chestii reprimate (mai stiu de statusul cu ‘barbatii ca lumea suntem greu de gasit’; si de obiceiul de a fi remarcat prin lista de y! messenger). ar fi buna expresia asta pentru astazi, doar ca nu-i asa.
m-am sculat la o ora cu doua cifre, ceea ce as vrea sa se itnample cat mai des. dar mi-am dat programul peste cap prea rau ca sa consider somnul regulat un proiect pe termen scurt. sunt deci obligat sa ma trezesc dupa ce incep zgomotele si dupa ce procesez astea in somn ca facand parte din vis. habar nu am ce s-a intamplat dimineata, ce se auzea de m-am trezit eu pe la 12 cu ideea ca “imi pare rau ca nu ne vedem, am regrete dar ma ajuta rutina”.
io n-am rutina. nu ma ajuta nimic. as putea sa fac curat prin casa, as putea sa fac dizertatii, as putea sa incep proiecte personale pe care le-am notat pe tot felul de coli. as putea as fac curat, ah am mai spus, as putea sa ma plimb, sa ma duc la cafenea. exista bloguri ca joacadeamine care ma asteapta. as putea sa vad un film si n-am chef de niciunele. motive/pretexte exista pentru fiecare. iar eu nu-mi merit salariul din motiv de astenie, pistrui, primavara, dor, frustrare, distanta si un vis prost despre o mare temere, disolutia.
la un moment dat, toate visele sunt placute.
disolutia asta a ta mi-e cunoscuta, pe undeva. iti ziceam mai devreme – senzatia aia cand simti cum se aduna toate in tine si de fapt iti dai seama ca nu ai nimic din ele, si-ti fug toate, si pamantul de sub picioare si norii pe deasupra capului.
si totusi, toate visele sunt frumoase, mai ales cele cu ochii deschisi. azi mi-am incercat norocul cu vreo doua, si de-alea si de-alea. si cu cateva povesti din copilarie. astea sunt intotdeauna frumoase, orice ai spune tu.
eu n-am zis ca nu sunt, cred
faceai tu o discutie cu jucariile in postul celalalt, pe care mi-e lene acum sa o desir. dar, desigur, totul e interpretabil in cel putin 2 feluri.
“lene”. eu credeam ca am scris ok.
ce ziceam acolo in schimb, e ca ma oftic ca nu-s copil acum. si o sa-mi vars frustrarea atunci cand o sa am copii. o sa ma joc eu cu jucariile lor, iar ei, daca am eu treaba, se pot servi cu prostiile de cand eram eu mic. bune, de altfel. dar… fara baterii, efecte, culori si fara sa se potriveasca.
ai scris ok, nevoie care esti. de confirmare, desigur.
glumesc, am voie?
io nu ma oftic. m-as fi plictisit de Travian aproape sigur, dupa cativa ani (hi-hi), n-as mai fi stiut pe nume toate ierburile de la marginea drumului si nici ce gust are agurida.
mai ziceam io undeva, dar nu mai stiu unde, cata placere mi-a facut sa citesc cartile tatalui meu – pe care le-am gasit in pod la tara. fii sigur ca si copiilor tai le va face mare placere sa-si imagineze cum era cand erai tu baietel – si sa se puna in pielea ta prin prisma jucariilor.