botesteanu. nu?

I s :: T L

botesteanu — Sat, 27 Feb 2010 11:22:38 +0000

nu-mi ajung 24 de ore sa fiu prost organizat. pe hartie, as putea sa ordonez perfect unitatile de timp, ca la tetris, si sa fac cate-o zi sa dispara cu succes – sa-mi aduca scor.

aveam cativa ani si ma jucam cu unchiul pe un calculator sovietic mikrosha. la bunica, in acelasi metru patrat de pe care scriu acum – 15 ani mai tarziu. tetris e una dintre amintirile la care o sa ma intorc mereu. tetris e unul dintre momentele pe care pot sa le fac sa fie despre orice, asteptandu-ma sa fi avut un impact mai mare decat pot sa-mi dau seama. lucrurile din copilarie au toate drepturile asupra persoanei de acum. au dreptul, de exemplu, sa-mi arate lumea in piese de joc:

pentru timpii de asteptare nu sunt in stare sa desenez nicio piesa. golurile stim toti cum arata. le-am populat de cele mai multe ori cu amintiri, cu alte fete ale aceluiasi obiect. am scris un an de zile in timpul de asteptare despre episoade mai scurte decat amintirile mele. asa s-a filmat si m.a.s.h. – tin minte ca a durat mai mult decat razboiul in timpul caruia se desfasura actiunea. a inceput totul cu un ecran gol, plin de asteptare
jocurile imi vine sa le ilustrez ca bare verticale; puse una langa alta ar face viata sa fie maxim de simpla si cu un scor exceptional: sute, mii de puncte de distractie, toate lucrurile dintr-o viata fiind atat simple/complicate pe cat as avea chef in ziua respectiva. scorul unei vieti alcatuite numai din astfel de zile ar fi paradoxal: maxim, nu s-ar opri niciodata; desi, daca n-as mai da vreodata atata atentie jocurilor, piesele s-ar aseza una peste alta si s-ar duce dracului tot. repede. daca ma gandesc mai bine – tocmai am zis un lucru destept si nu exista niciun paradox.
cariera ar fi s-urile alea mici. alea n-au niciun sens daca nu sunt puse pe cate vreo puta. si construiesc, ajung sus, uneori se potrivesc ca o manusa, dar in majoritatea cazurilor mai degraba nu. scad si ele din mizerie, fac scor, cateodata ajunge totul sa ajunge ca o scara din piese d-astea greu de potrivit. dar pentru partea aia de sub treaba pare ca e nevoie de ceva neregulat, despre care am scris la punctele 5 si 6 fara sa dau detalii.
blocurile, patratele, sunt scoala. si nefiind la fel de entuziasmante ca si jocurile ele cresc mai greu dar tot asa: sunt suficiente pentru o existenta izolanta. linistita.

mai sunt l-urile
si t-urile

una dintre ultimele doua trebuie sa fie prietenii, cealalta iubirea. dar n-as face decat speculatii ghicind care sa fie mai bine care.

nu-mi ajung 24 de ore intr-o pentru ca piesele vin dezordonat. nu repede, dar sigur dezordonat. niciodata in aceeasi ordine, ca sa zici ca tinand un jurnal online (blogul asta) o sa stiu la ce sa ma astept si o sa ma prinda nivelul urmator pregatit. de cativa ani reusesc sa supravietuiesc cu goluri prin fel si fel de locuri. ceea ce face fiecare doar ca nu o vede asa.

Supposedly related posts

restant la parere

botesteanu — Fri, 26 Feb 2010 16:42:08 +0000

nu ca as vrea sa fac un mare caz din asta, dar vreau sa inteleg de ce m-am enervat.

am luat un 2 pe internet. extrapoland, m-ar putea deranja ca am luat un 4 (din 10, atat cat e maximum la scoala) acolo unde n-ar fi cazul. ar trebui sa ma invat minte, iar toata lumea impreuna cu mine, din greselile mele sa ia aminte, sa nu mai dau comentarii atunci cand nu arde in mine dorinta de a publica lucrul respectiv. dar am vrut sa sprijin un articol mai usor de inghitit (restul de acolo sunt lungi, folosesc sintaxa de sesiune, nu se citesc lejer intr-o zi de weekend si adesea nu le citesc; ce-am zis mai devreme sunt niste reguli de apreciere bunicele). am mai vrut ceva, desi suna patetic, sa ajut lumea sa guste frustrari care ma incearca si pe mine: desi am impresia ca blogul de urbana ia niste bani pe ceea ce face el acolo, fie ei si acoperind niste costuri logistice, comentariile cred ca sunt intotdeauna binevenite – arata niste public (hint!). si am sa explic, cautand justificarea frustrarii mele printre randurile care imi vin la minte.

cine gandeste un plugin care sa dea nota la comentarii? intre bun si prost exista deja optiunea de a sterge. pentru recunoasterea valididatii punctului de vedere exista metode clasice cu o amprenta mai impresionanta: numar de raspunsuri la comentariul respectiv, impresia lasata, includerea unui comentariu bun in post. or mai fi, dar pe astea le-am remarcat eu pana acum. cine gandeste un plugin care sa dea nota la comentarii? un inginer. dar de ce accepta un sociolog sa-l instaleze?

in manualul din care am dat noi examenul de meserie scrie undeva ca ‘nu exista pareri corecte sau gresite. exista doar parerea dumneavoastra, de care suntem interesati si pe care am dori sa o inregistram’. sigur, nu strangem noi toate mizeriile din lume, dar e totusi un principiu de la care stelutele drept nota sunt o abatere mare. problema mea e insa ca exista apucaturi de cadru didactic in administrarea unui blog.

nu m-am apucat inca sa scriu stiinta despre online. ce spun e la nivelul simtului comun, adesea ‘bunul simt’: in jurul unui blog, e util sa graviteze nestingherit niste lume, macar la inceput. ei vor observa schimbarile, ei vor duce dorul continutului. ei vor genera idei, ei vor aduna vechime, ei, ei, ei…

daca suntem pretiosi, putem scrie in jurnale de specialitate, publicate semestrial si cu restrictii eficiente de securitate. acolo intra numai ce merita. si nici macar acolo nu se va arunca cu note mici in parerile proaste, gresite. pur si simplu nu se vor aproba. comentariile la articolele respective vor ajunge apoi, daca iau 5 stelute, sa fie si ele articole la randul lor, recenzii sau mai stiu eu ce. dar online, nu. un mediu care e accesibil tuturor, ar tb sa fie comod, cel putin la nivel de cadru, cator mai multi. triajul se face mereu prin continut.

note, in cel mai bun caz, dar nici atunci, sa se dea la posturi. si eu mi-am facut un sistem, dar am renuntat la el, cu strictul scop de a sti ce sa recomand altora. asta a facut si digg. in rest – nimeni nu da note d-astea, cine sa voteze comentariile? de ce?

eu caut sa-mi intind muschii sociologici, avand din cand in gand angoasa ca mi-as lua altfel scutire medicala de la efort intelectual. aversiunea mea fata de carti e si inexplicabila si paradoxala, pentru ca online citesc de 10 ori mai multe cuvinte decat am facut-o inainte de cartoon network. si citeam atunci! si acum citesc, cu placere, lucruri scrise de internet in limba engleza, mai pe scurt, in pastile, cu exemple, cu imagini, uneori cu comentarii.

in romana nu regasesc relaxarea respectiva. e un efort mai mare, poate si cuvintele vin mai greu. iar limba noastra din online parca nu a reusit sa genereze nimic mai bun decat tz, sh si alte substitute pentru diacritice, in timp ce pisici din statele unite scriu in lolspeak, orwell intelege utilitatea unui limbaj birocratic newspeak, iar forumurile de gameri cripteaza tampenii in l33t.

imi pare bine ca am gasit un articol accesibil, pentru ca intinderea celorlalte mi-a recomandat de fiecare data prea mult angajament.
si desi sunt intrucatva de acord cu alec balasescu, trebuie sa remarc accentul redus pe notiunea de proprietate. sigur, ca estetica orasului ne ustura pe toti, mai ales cand ne se uita o bufnita urat la noi.
dar proprietatea asupra locurilor respective e o cauza primara, iar de aici pot decurge toate celelalte: despropietarirea, practicile de locuire in vecinatate, planul urbanistic, etc.
proprietea se rezolva – cu tunuri imobiliare. asa inlocuim problema non-spatiilor cu una noua. nu?

Rating: 2.0/5 (1 vote cast)

dar am incercat. nu ma interesa prea tare subiectul.

nu pot sa citesc blogul ala de urbana, desi am bunavointa. il tin in reader si ma omoara posturile noi scrise cu bold – toate. cand in sfarsit mi-am facut curaj si am zis ‘pas’ am gresit: o virgula aiurea, o precizare desteapta si un cuvant gresit. asta a fost bilantul, drept pentru care am ramas restant. am primit 2 stelute (din 5 posibile), gratie unui plugin pe care l-a inventat probabil un inginer. care sa fie rostul, nu stiu. ce minte alege sa faca din comentarii raspunsuri mai bune sau mai proaste? si cine sa voteze? cati? de ce sa ma simt eu ca la scoala cand aici e internet? e prea mare efortul sa cer stergerea comentariului. si e vorba de eticheta, oricum

comentariul de deasupra mea are 5 stelute si e perfect

Supposedly related posts

nu pot sa apreciez vechimea revelatiei asteia

botesteanu — Tue, 23 Feb 2010 11:08:25 +0000

de nesomn aveam nevoie ca sa imi consum starea in scris. ma descurc in orice alta situatie suficient de bine incat sa n-am nevoie de disciplina scrisului, multumesc. astfel ca dizertatia cu care sa sfarsesc odata masterul, corectura cartilor de copii pe care le amana mama si cartea pe care imi doresc sa o scriu in cele din urma evitand-o imi vor mijloci cearcane corespunzatoare. la timpul lor. curand.

dar ‘curand’ in termeni cosmici, nu maine-poimaine. intre altele, nu stiu care, as motai nervos ca pierd vremea motaind. fiecare a doua persoana de pe strada ma enerveaza, asta daca nu cumva apuca sa treaca doua pentru care sa nu fiu pregatit – urmatoarea ma scoate rau din sarite si o leg de gandurile mele cele mai alergice. ziua de primavara a unuia dintre noi o sa mearga prost, a mea.

are cele mai lungi zile primavara, tin minte asta de anul trecut: parca nu se mai termina – abia incep, trec foarte greu si in fata unei retrospective habar nu am unde s-au dus 8-14 ore. la sfarsit, pe la 11 noaptea mi se face somn, dar nu suficient, pentru ca n-am facut nimic pana la urma.

cand eram mic dadea un pic de soare si ma duceam afara cu o minge cautand raceala si sa enervez vecinii. lor nu le placea niciunul dintre sporturi, eu nu aveam chef de jocuri civilizate cu carti, creta sau fete. moseam in perioada aia complexe psihice care imi tin acum de urat. uneori ma enervam din nimic, doar de dragul unei aruncari mai dificile la cos. puneam presiune atunci cand nu aveam nimic. cream competitii intre mine si mine pe care apoi le-am transformat intre mine si ceilalti si nu le mai castig de fiecare data. acum cred ca am revenit la prima tendinta.

imi lipseste un termen fix de comparatie – totul este relativ atunci cand este primavara. atunci cand imi pare inutil ma aleg totusi cu ceva, dar atunci cand ma astept sa invat dau de lucruri diferite pur si simplu. nu mai bune, nici inferioare. am 25 de primaveri si m-au cam obosit. o sa tai o propozitie din text si o sa ii dau paste in titlu.

Supposedly related posts

nu31

botesteanu — Mon, 15 Feb 2010 22:27:59 +0000

locuintele sunt concepute si construite pentru anumite nevoi. nicaieri nu e asta mai adevarat decat in blocul meu, construit socialistic dupa niste planuri standard. asta este si motivul pentru care orase din regiuni diferite, de la nord la sud si pe orizontala care intregeste o cruce, ies la fel in diferite fotografii. confort I, confort II, confort III si diferite tipuri de garsoniere sunt notiuni universale, pe care anii 70-80 inteleg ca le-au uniformizat pana la nivel de detaliu (am fost pe teren in cadrul unui studiu despre locuire; nu sunt atat de destept).

trebuie sa invat sa locuiesc in apartamentul asta. sa-mi placa. sa-i zic mai des ‘acasa’ descriptiv, nu asa cum fac acum – ca lumea sa afle un raspuns normal la: ‘incotro?’. locuirea e o treaba complicata, e un fel de arta a relaxarii sau cel putin asa ar trebui sa fie. e un fel de a pune piciorul in prag si a face un loc sa fie al tau. si mai e o panza alba pe care te poti exprima astfel incat sa te simti in siguranta intr-o subcultura al carei centru esti. n-am vazut-o niciodata asa, nu in intregime, dar pot sa-i dau sensul asta fara sa ma impotrivesc.

ca si mine, a existat cineva care a inceput sa locuiasca punand cap la cap un plan. semne de carte cu lucruri frumoase din care si-ar face un ‘acasa’ plus alternativele au fost stranse intr-o carte pe care am ajuns sa o cumpar. mi-a dat curaj sa fac si eu toata treaba asta publica. eu am un folder cu bookmarks si niste fotografii imprastiate, am franturi de idei si amintiri pe care o sa ma chinui sa le descriu cat mai grafic. nu recomand cartea respectiva, pentru ca mi-as rapi un motiv de scris. dar am luat-o de la diverta, redusa, cu vreo 200 si ceva de mii, prin ianuarie 2010. se cheama ‘hildebrand’s home directory: a sourcebook of design for living’.

cumva, am ajuns intr-o casa a mea, cumva am inceput sa vreau atat de multe incat de fiecare data cand se strica ceva optiunile sunt coplesitoare (atunci e cea mai eficienta ocazie ca eu sa fac imbunatatiri). fiecare bec e o provocare si o ocazie in acelasi timp. nu ca as avea bani sa ma joc, dar am imaginatia sa visez. desi cateodata ocolesc tot alfabetul ca sa ma hotarasc pana la urma pentru pasul B, as vrea un loc in care sa pastrez toata calatoria asta imaginativa (o sa-mi dea si nostalgie si inspiratie mai incolo, sunt sigur)

o sa scriu in engleza, prea am neglijat exercitiul asta pe blog.

de vreo doi ani, eu locuiesc singur in bucuresti, la etajul 8, intr-un bloc din zona iancului. mi l-a lasat bunica, iar eu l-am mostenit asa cum a putut sa-l intretina ea, cu anii ei, fara sa apuce sa-l vada “scos la lumina pana mor”. desi apartamentul a fost construit pentru nevoile tip ale societarului multilateral dezvoltat bunica a trait in el si s-a simtit ca acasa. acelasi lucru mi-l doresc si eu.

sper la sugestii, incurajari si recomandari calduroase. m-am obisnuit sa nu le primesc, dar promit, in schimb, sa raspund la ele si sa fac cate un update de indata ce este cazul. nu anticipez sa fie cazul des, deocamdata bugetul este limitat de criza, de salariu si de toate piedicile care mai apar intre timp. cineva destept in domeniu ar fi o bucurie. ofer la schimb gandurile educate disciplinate sa fie atente la lucrurile sociale, pareri si trimiteri la lucruri interesante.

nu31.tumblr.com e un proiect personal, care sper sa-mi dea multa organizare si sa-mi ceara putin timp. o sa-l mut aici, atunci cand o sa am vreme – chestii administrative.

Supposedly related posts

in culori

botesteanu — Sat, 13 Feb 2010 11:16:55 +0000

m-as descurca ok daca lumea ar fi alb negru. dar sa fie asa pentru toti, nu sa am eu un defect: singura frustrare care m-ar incerca ar fi faptul ca ceilalti stiu ce-i ala albastru si eu nu. atata tot. albastru – nu alta culoare pentru ca in continuare zambesc daca ma intreaba la pasapoarte culoarea ochilor, asa cum o fac inca de cand am crezut ca sunt special din cauza asta. de mic mi-au zis ca am ochi frumosi, lumea s-a apropiat imbecil de aproape ca sa ma contrazica. si vazandu-i pe toti cum se prostesc mi-a convenit ca sunt de partea cealalta a custii cu maimute. albastru – nu alta culoare pentru ca am invatat mai apoi sa rationalizez ceea ce era doar un atasament egoist, emotional: albastru e o culoare de baza, albastru inspira calm, albastri sunt blugii care imi vin mai bine si albastra e apa atunci cand e la tropice si imbietoare.

dar m-as descurca ok fara albastru, fara nicio culoare.

asta am vazut atunci cand monitorul meu n-a mai functionat la marele fix, ci numai cu aproximatii. de fapt eu nici n-am remarcat, ci mi-am asumat-o cu cea mai mare lejeritate, cu dezinteres. eu care am unele fixuri as fi facut asta si pentru un siret. dar culoarea m-a interesat putin. atunci am acceptat ca lucrez mai degraba cu contur decat in culori, ca ma intereseaza mai tare ideea decat realizarea si ca toate desenele ar putea sa fie accidente ale naturii (peisaje, perspective, intamplari) intamplate in vreme ce noi scriam cate-o mie de cuvinte.

mi-au inspirat un respect deosebit pentru contur, daca cumva de la asta porneste ceva. imi aduc aminte de cartile de colorat ca spatii de creatie ingradita, in care nu era frumos sa depasesc liniile de demarcatie. scria asta si la instructiuni, o auzeam si eu de peste umar. tin minte ca respectam regula asta, dar mama o respecta si mai bine atunci cand ma ajuta. am lasat-o asa sau poate amintirea asta m-a lasat pe mine asa cum sunt acum.

alb, negru si procente intermediare, lucrurile din jur ar parea toate mai artistice:

hainele ar pune accent pe forma
franta ar fi asa cum o am eu in cap. NY ar fi la fel
tricourile ar avea mesaj si atat
semafoarele ne-ar comunica binar daca sa traversam sau nu
oamenii ar fi albi sau ninja: niciun maro, niciun galben, niciun creol, doar forme diferite de nas, ochi si fund
mobila ar fi functionala si nicio moda a anilor 80-90. nici renastere, doar jocuri de umbre
sangele ar trebui sa fie alb, asa cum zapada este rosie acum

nu stiu cum de m-am gandit la asta. probabil ca saptamana fara net si luna schiop isi spun cuvantul. pe tavan apar idei mai razlete decat de obicei, cu aplicabilitate mai putina dar care compenseaza prin absurd. am si explicatii, dar nu pot sa leg referintele de text. printr-un fel de dialup mai incet decat ce aveam pe vremuri… lucrurile astea imi zic ca paginile nu exista