fundal sonor pentru ce iese frumos in scris

fiecare melodie trista este scrisa pentru mine. dar asta este adevarat numai cand e intuneric, atunci cand in oras e doar un pic mai cald decat sunt eu pe dinauntru si atunci cand ploua – este mohorat; a fost noapte si toata lumea casca ochii, daca nu ar fi fost nevoie de ele – pana si farurile s-ar fi culcat la loc, in intersectii.

senzatia e urata, dar foarte familiara din pacate. desi exista doar din cand in cand, se leaga de episoadele trecute cu atata usurinta incat cele bune si sarutarile de maini ajung sa fie niste paranteze amarate. pana si muzica (muzica despre care vroiam sa scriu) iese in evidenta, cu exceptii care sunt cantate fix pentru starea mea: in loc de orice altceva, la radio abba canta knowing me, knowing. o fi aflat! la fel stiu deja si toti ceilalti: oamenii care pun  muzica, castile care imi stau bine pe urechi pentru prima oara, undele care nu au purici fix pe frecventele care participa la complot; pana si istoria. ottis redding ar face rosu in gat, daca senzatiile mele ar avea muzica live. dupa cateva zile, daca ascult vreun taraf, plange cu acorduri de dor.

cuvintele mi le aduc aminte invariabil. eu, care nu stiu nicio poezie, eventual doar versuri carpite intre poeme si refrene. ‘orasul tot e violet/noapte buna/it’s like ten thousand spoons when all you need is a knife (morisette: 1996)/every night i cry, every night i sigh, every night i wonder why (holloway: 1964)/just the two of us/we can make it if we try (withers: 1980)’ imi amintesc si oftez in gand pe unele batai si pe bune la refrenuri. oamenii astia stiu ce simt eu si au patit-o, chiar daca mai putin rau – cum altfel cum ar canta despre asta? mai rau decat mine stim ca n-a patit-o nimeni. suntem siguri de asta.

atunci cand ma bucur melodiile sunt doar aproximative. sunt despre sentimente pe-acolo, cu alte cauze si mai indragostite decat ar fi normal. fericite, dar cheesy. bucuroase – asta da. ma gandeam in dimineata aia ca melodiile, daca nu sunt triste, umplu timpul si mai trag pe cineva in sus. niciodata nu a plouat cu barbati (weather girls: 1982) dar cad uneori si picaturi mov (prince: 1984). iar vara, nimeni nu ajunge la cer atunci cand este cald (mungo jerry: 1970), dar parca cineva tot plange (joplin: 1968).

brenda holloway – every little bit hurts, 1964

janis joplin – summertime, 1968

alanis morisette – ironic, 1996

mungo jerry – in the summertime, 1970

prince and the revolkution – purple rain, 1984

the weather girls – it’s raining men, 1982

bill withers and grover washington jr. – just the two of us, 1980