mai gasesc cate un fir blond prin pat, bun ca sa marcheze absenta. desi nu mai am nicio legatura cu chinul prin care treceam atunci cand imi aduceam aminte (trecea intotdeauna un minut de liniste de cand ma trezeam, pana imi dadeam seama ce fel de zi incep; asta daca nu avea si visul vreo legatura cu faptul ca ne-am despartit) ma gadila tare neplacut singuratatea asta.
pentru ca eu nu ma intind pe diagonala in pat. pentru ca de cand ai plecat – dorm cuminte, tot asa, ca sa nu-mi lipsesti prea tare. dar uite: ma trezesc dimineata, ma intind… si ma incurc in amintiri galbui, vechi de data asta de numai o zi. nu-i dragut, as vrea sa am mai multe langa mine, niste amintiri care sa fie din prezent. sunt dispus sa fac un compromis: amintiri care au imbatranit niste momente, cu conditia sa fie putine.
desi n-am o rutina, nu mi-o doresc, mi-ar placea sa gasesc intotdeauna mai mult decat un singur fir de blond pe mine. intotdeauna. deocamdata.
eu sunt destul de atent la par. eu am o obsesie.