m-as descurca ok daca lumea ar fi alb negru. dar sa fie asa pentru toti, nu sa am eu un defect: singura frustrare care m-ar incerca ar fi faptul ca ceilalti stiu ce-i ala albastru si eu nu. atata tot. albastru – nu alta culoare pentru ca in continuare zambesc daca ma intreaba la pasapoarte culoarea ochilor, asa cum o fac inca de cand am crezut ca sunt special din cauza asta. de mic mi-au zis ca am ochi frumosi, lumea s-a apropiat imbecil de aproape ca sa ma contrazica. si vazandu-i pe toti cum se prostesc mi-a convenit ca sunt de partea cealalta a custii cu maimute. albastru – nu alta culoare pentru ca am invatat mai apoi sa rationalizez ceea ce era doar un atasament egoist, emotional: albastru e o culoare de baza, albastru inspira calm, albastri sunt blugii care imi vin mai bine si albastra e apa atunci cand e la tropice si imbietoare.
dar m-as descurca ok fara albastru, fara nicio culoare.
asta am vazut atunci cand monitorul meu n-a mai functionat la marele fix, ci numai cu aproximatii. de fapt eu nici n-am remarcat, ci mi-am asumat-o cu cea mai mare lejeritate, cu dezinteres. eu care am unele fixuri as fi facut asta si pentru un siret. dar culoarea m-a interesat putin. atunci am acceptat ca lucrez mai degraba cu contur decat in culori, ca ma intereseaza mai tare ideea decat realizarea si ca toate desenele ar putea sa fie accidente ale naturii (peisaje, perspective, intamplari) intamplate in vreme ce noi scriam cate-o mie de cuvinte.
mi-au inspirat un respect deosebit pentru contur, daca cumva de la asta porneste ceva. imi aduc aminte de cartile de colorat ca spatii de creatie ingradita, in care nu era frumos sa depasesc liniile de demarcatie. scria asta si la instructiuni, o auzeam si eu de peste umar. tin minte ca respectam regula asta, dar mama o respecta si mai bine atunci cand ma ajuta. am lasat-o asa sau poate amintirea asta m-a lasat pe mine asa cum sunt acum.
alb, negru si procente intermediare, lucrurile din jur ar parea toate mai artistice:
- hainele ar pune accent pe forma
- franta ar fi asa cum o am eu in cap. NY ar fi la fel
- tricourile ar avea mesaj si atat
- semafoarele ne-ar comunica binar daca sa traversam sau nu
- oamenii ar fi albi sau ninja: niciun maro, niciun galben, niciun creol, doar forme diferite de nas, ochi si fund
- mobila ar fi functionala si nicio moda a anilor 80-90. nici renastere, doar jocuri de umbre
- sangele ar trebui sa fie alb, asa cum zapada este rosie acum
nu stiu cum de m-am gandit la asta. probabil ca saptamana fara net si luna schiop isi spun cuvantul. pe tavan apar idei mai razlete decat de obicei, cu aplicabilitate mai putina dar care compenseaza prin absurd. am si explicatii, dar nu pot sa leg referintele de text. printr-un fel de dialup mai incet decat ce aveam pe vremuri… lucrurile astea imi zic ca paginile nu exista