maine

- bilete aveti ?
- cum ?
- bilete…
- nu, maine aduc.

raspunsul asta il primesc in fiecare zi. e un batran pe care il stiu de cand era mic, care are un chiosc ambulant. merge adus de spate si poarta tot timpul un halat din ala albastru de uzina, de maistru de atelier. si e foarte slab si niciodata ras cum trebe. de ceva vreme s-a postat in statie la mine pe strada, dar cred ca a fost cam prin toate statiile. vine cu o cutie de tabla si un scaun de pescuit, deschide cutia si aranjeaza totul pe masa. are de toate. perii de dinti, bureti de sarma, ac si ata pentru cusut, unghiere, un numar din cosmopolitan din 2002, un playboy ceva mai recent,  cred ca din 2007, o multime de reviste de bucatarie si women stuff, la care nu am mai avut rabdare sa ma uit la data ( erau, oricum, cam galbene de la soare). si are carti, de tot felul, de la petre tutea la sydney sheldon. ma rog, e cam tot aia.

dar cel mai mult are timp. sta si citeste cu o lupa, adica, tine revista la cam un metru de el, lupa la jumatate de metru, si citeste. cam asta face toata ziua. nu vinde nimic. de fapt, numai biletele de autobuz s-ar vinde in statie bine. dar la bilete raspunsul e totdeauna: maine. o singura data a avut, bilete de pensionar. am luat, ca n-aveam ce sa fac. cred ca din cauza ranjetului de pe fata mea (at last, are bilet!!) a simtit nevoia sa faca conversatie cu mine. “te duci la maricica, la oras, sa va fericiti, `ai?” ok…cum zici matale. preferam maine. era mai cu spil metafizic decat ca ma fericesc cu maricica (?!). dar nu-i nimic, ce sa-i faci, nu toti ciudatii trebuie sa imi fie simpatici. asta nu-mi e, dar cumva tot il admir, asa, de la distanta. la urma urmei face asta de cel putin 20 de ani. de bilete nu-l mai intreb, stiu raspunsul si, in plus, mi-am facut bicicleta. la aia nu am nevoie de bilet.