marshmallows

poate de-asta se dau dilemele la tipar o data pe saptamana. decantate… lucrurile toate par niste banalitati, iar eu am uitat dupa ce urmez. mi-au tinut niste prieteni locul si ma simt acum ca venit in vizita. pe aleea mea de internet. stiu, e ciudat… am scris demult si nu am mai avut inclinatia sa revin, desi s-au intamplat o gramada: a murit regele, traiasca regele, a ars o cladire, iar eu am propriile scenarii conspirative pe care sa le ascund.

mie mi-a murit cheful de dezvaluire, nu de tot… traiasca cheful. sa fi tot fost niste grade afara cand am auzit ultima oara de el, seara parca era. in saptamana care a trecut mi-aduc aminte ca n-a scris octavian lunea, lucru peste care am trecut intelegator fara sa am niciun motiv. si dupa aia totul e in ceata, clocotit de vreme… am ajuns sa vorbim de vreme!

am si racit.

vineri am vazut cum arde o cladire pe strada mea, construita pe batatura de pamant alergata dupa minge de niste tigani. fusesera niste buruieni, crescusera peste ruinele unor bai comunale. au tot fost lucruri acolo, se spune ca niste albie de rau, asta inainte sa casc eu gura un bloc de otel, imbracandu-se in sticla. pana atunci, intre planuri si tencuaiala era un gol imens in capul meu. in loc de constructie, am tinut in cap concepte si procese ipotetice, prea multa vreme. si dupa ce nu l-am mai luat in seama, intr-un tarziu… m-am pomenit cu stirea unui incendiu. am cascat gura atat de mult la el incat n-am avut ce sa mai scriu pe blog. mi s-a parut ca as specula momentul si nu s-ar fi cuvenit. atat de tare m-a deranjat ca un pompier ars pe o mana trebuia sa stea si la poza in timp ce era bandajat de smurd!

toate minunarile le-am cascat atunci, in direct.