masurati asta: prima evadare – super: cosmote, primaria bucuresti, apa voslauer, banane dole, surmont, garmin, power bar

o secunda acolo m-a chemat 1336; am raspuns la numar, m-am prezentat cu el atunci cand trebuia. nu stiu ce altceva ar trebui sa faca un nume, dar daca mai e ceva… sunt sigur ca 1336 a facut-o si pe aia. si uitasem cum e, de cand aveam 9 incoace a trecut o gramada: nu am mai jucat baschet, dupa aia am mai jucat un pic, dar niciodata la nivelul ala. s-a intamplat intamplarea cu genunchiul, am ajuns pe bicicleta (pentru recuperare) si se cheama ca sunt un amator destul de serios. in subtext se poate citi ca mi-am inlocuit o gramada de frustrari cu tot felul de escapade – stiu si eu asta, nu e nimeni mai special doar pentru ca s-a prins. trebuie ca am avut o gramada de frustrari pe care le-a vindecat prima evadare.

mi-a placut, chiar daca a durat doar o secunda. n-am avut niciun ghinion care sa dilate timpul, nu de data asta, cel putin. (doar) vreo 4 cazaturi serioase: una rostogolindu-ma peste ghidon in casca, una intr-o balta, una la care mi-am luxat degetele pentru ca mi-au ramas intre ghidon si frana in timp ce eu nu si… inca una pe care nu mi-o amintesc dar o pot incropi urmarind indiciile de pe corp; ce am murdarit a fost spalat de ploaie; am primit un “bine cuae!!” si confirmari ca atunci cand n-am cazut – am facut-o artistic; am depasit; si n-am fost depasit de multe ori, dar asta ramane de aflat. am dat si eu cu “bine cuae!!”, sincer, cand am ajuns, ceea ce e ironic pentru ca tot ce tineam pe sa s-a cam spart. aflu ca e mare lucru ca am terminat  traseul, asa ca 3 ore si ceva nu pot decat sa ma bucure. aglomerata secunda asta cu care am ramas.

stii cum e atunci cand se dilata timpul? si pare totul mai lung? asa a fost duminica, doar ca invers. neavand probleme… n-am ce sa leg de ce anume. eu nu stiu unde a fost stana, dar stiu spatele aeroportului din motive subiective (as putea povesti ca am trecut pe langa un gard). habar n-am care era padurarul si n-am vazut niciun semn de distanta in afara de ultimii 2 km. am facut cursa in secvente si d-aia a durat prima evadare atat de putin. si mai e o asemanare cu timpul care se dilata… ma durea spatele atat de tare incat nu se termina. intre 33 si 34 de kilometri cred ca am stat pe loc si totusi au trecut. astea toate contribuie la impresia ca duminica n-a fost decat un episod cu importanta si durata subiectiva.

odata ce a trecut mareea de endorfine, pe secunda aia s-au asezat o gramada de intamplari difuze. le-am suflat in cate-o ureche amabila si acum probabil ca trebuie sa fiu intrebat lucruri ca eu sa le mai consider interesante. da, imi pare rau ca am spus noapte buna atat de devreme duminica – pe la un 11?? si le datorez oamenilor care si-au luat concediu pentru evenimentul asta o gramada de laude. dar o sa fac ceva poate un pic mai bun:

in toate celelalte secunde din viata raspund la andrei. sau botesteanu. sau “ba” – in general cuvinte, nu cifre. si cu astfel de ocazii am invatat ca oamenii din spatele organizatorilor fac acum munca de followup. de aici si titlul – pentru ca in alte cateva secunde am invatat si cu ce se mananca principiile de SEO.  e un fel pragmatic de a spune multlumesc, felicitari, a fost bine si mai vreau, toate printr-un singur gest (eu pun altfel de titluri, nu dau bold la nimic in text, tin ordine in taguri; nici linkuri nu dau la kilogram):

prima evadare a fost super, cosmote a fost sponsor principal, iar primaria municipiului bucuresti mi-a dat un pic de siguranta ca lucrurile se fac in folosul comunitatii. dupa posibilitati. apa de la volslauer e buna si merita cumparata, mai ales ca a incaput perfect in suportul de bidonas pe care l-am luat de la surmont bike shop. am vazut o gramada de lume cu cube ajunsa inaintea mea. si o sa cumpar banane dole de fiecare data cand o sa-mi fie pofta si va fi venit vaporul in prealabil. sper ca n-am uitat pe nimeni important.

cam asta, date tehnice despre traseu se gasesc pe net si nu sunt eu in masura sa dau sfaturi despre schimbat viteze in noroi si pus frana pe spate nu pe fata la coborare. imagini tot apar, gratie unor voluntari foarte de treaba carora le-am zambit de fiecare data cand am putut (iar asta m-a costat cateva poze in actiune). o sa pun cateva pe facebook, iar pe restul, daca nu alege cineva un colaj frumos, poate le leg eu intr-un album.

inapoi la restul de secunde. si zilele astea imi dau seama mai des care genunchi e cu probleme.