musafir

sau public. sau privat. astea trei lucruri se pot referi in acelasi timp la acelasi statut. il am, mi-l recomanda prietenul octavian pe messenger. simtind venind un pericol, un fel de alienare a mea de pe aleea care-mi poarta numele… ma trage de maneca si poate face bine. dar nu e cazul.

sunt lucruri pe care le scrie multa lume, iar in curand o sa fim cate altul in fiecare zi. trag de mine sa fiu liantul, sa fiu mai mult decat numele dinainte de .nu si in principiu ar trebui sa reusesc. istoria ma recomanda, posturile recomandate imi apartin in totalitate, chiar daca unele idei le-am imprumutat, sau mi le-au fecundat altii dandu-si drumul pe nervii mei. nu stiu ce am, sunt mai plastic decat ma simt, dar ar trebui sa sune bine.

la mine pe blog sunt si musafir, pentru ca in unele zile nu-mi gasesc locul cu prea mare usurinta, ma aseaza cate cineva printr-un comentariu pe un fotoliu de pe care mai zic cate ceva, chircit sau cocarjat (ghemuit sau lafaindu-ma, niciodata atat cat trebuie).

la mine pe blog sunt si persoana publica, pentru ca de fiecare data scriu cate ceva nou pentru cate-o persoana noua. iar lucrurile se inteleg cu mare greutate atunci cand lumea nu stie ca am inceput sa scriu la cateva zile dupa ce m-am despartit de caty. ca a fost nevoie de luni de zile ca sa ne fie dor unul de altul, desi am scris mai zilnic cate ceva, iar ea a citit acelasi lucru, poate de mai multe ori. ca ne-am intalnit de revelion si ne-am sarutat fara ca eu sa vreau sa-i dau drumul vreodata, ca ne-am despartit de inca vreo 2 ori de atunci, cu tot avantul posibil la momentul respectiv. si ca acum e bine, eu nu-mi gasesc locul si gandesc niste chestii mai antrenante decat obsesia.

la mine pe blog sunt si privat, intr-un grup de prieteni care stiu sa citeasca printre randuri. iar unele randuri le scriu fara sa imi treaca prin gand ca le-as putea face vizibile doar in privat, fiind scoase din mine si puse pe ecran, exprimate dar imposibil de parcurs. pentru un utilizator normal.