nu-i asa ca ninge cu zile si dupa aia nu stii ce-ai facut cu ele? ca si cum pregatirile de zapada ar fi trebuit deja facute: manusi, ghete, caldura in casa, tricouri cu maneca lunga si mai multe hanorace, de marimi diferite, ca sa le poti purta in straturi. caciula de cosmonaut si strampi. bineinteles ca n-au fost toate aranjate atunci cand a trebuit.
amintirile cu al caror contur am ramas o sa le colorez cu minciuni imaginatie. as fi putut sa ma joc cu fiecare drum pana la aeroport. sa am pancarte prin care sa astept “fericire”. “the one”. “inspiratie”. “ceva bun”. “big butts”. “sex la intamplare”. “vacanta”. “noroc”. “sanatate”. “aventura”. “love”. ”sooomn”. si sa-mi inghete mainile in timp ce aruncam cu ele ca cum am facut cu bulgari in lumea derutata. ultima data singura data cand am fost cu pancarta… isi dadeau coate, unora nu le venea sa creada, iar altii stateau cu privirea spre foaia mea de hartie in loc sa se uite la aia destinata lor; sau dupa rude. fusesera in avion cu fata aia din filmul ala? pai si unde era? sigur era la bussiness! sigur era deghizata! o fi zburat economy? ce-a mancat? si mai e pe-aici?
ultima oara cand am dat cu zapada in necunoscuti eram in liceu. am facut dintr-un om batran unul de zapada fix in piata amzei. a ramas sa se uite intr-o lumina alba, care era peste tot, in timp ce rasul golanului fugea intr-o directie. alta directie. parca mai chicotisera si altii, pe care ii vazuse ca se agita inainte.
asa era la aeroport cand ningea cu oportunitati, da’ mi-era mie inexplicabil de frig.