noroc

are si seinfeld un episod. am preluat si noi discutia, asa cum jerry a imprumutat-o din lumea enervata in care adesea ne regasim. e un ‘noi’ generic, pentru ca nu se poate sa fiu eu singurul: cred ca lumea are nevoie de un tutorial despre cum se strange mana. cum se da noroc. cum e obligatoriu sa te stergi pe mana, cum faptul ca ai o problema de transpiratie nu inseamna mai nimic pentru nimeni. asta mi s-a intamplat, nu e din serial.

si mi se mai intampla cele doua degete, delicate, care iti permit sa le saluti.

mi se mai intampla si strangerea imbecil de ferma, lectie de la bunicul veteran, care a auzit probabil pe undeva “cum sa identifici un barbat in 10 pasi usori”. (1. strangerea de mana; 2. penis [...])

sunt toate strangeri de mana extrem de comune, care pe mine ma enerveaza intotdeauna. desi am facut ceva comunicare sociala (teorie) toate au atatea semnificatii incat obosesc sa numar. si numai din instinct ma orientez, nimic din ce-am invatat nu se aplica, atata vreme cat ai mereu bunul simt sa eviti revelatia ca bulai poate sa explice tot. tin minte ca se putea reduce orice la ambitii de putere: strangerea mai puternica, mana in pozitie superioara, distanta mare – conflictuala, generozitatea senioriala a apropierii. iar eu nu sunt alfa, nici macar in cercuri de copii. eu las mana la dispozitia celuilalt si remarc lucruri in gand. eu nu trag pe nimeni inspre mine si nici nu ma joc de-a cercetasii. nu mai fac asta din liceu…

lucrurile astea nu mai prind la nimeni. ma simt atat de batran incat parca scriu lucruri frivole. si e pacat ca intru intr-un cerc in care lumea nu-si mai aduce aminte de jocuri, ci numai de ambitia asta de a fi peste. aiurea. spre seara. intr-o cafenea. pentru ce candideaza barbatul ala care-ti strange mana?

ma asteptam la mai mult, mai boemule, mai artistule, draga poet!