o capita

de fiecare data cand ai am un dubiu, o nehotarare, cand trebuie sa banuiesc, trag cate un paiul-cel-mai-scurt. facand asta de ceva vreme incoace am ajuns sa construiesc ceva – e iunie pana la urma. paiele: un placeholder pentru lucruri fragile la care sunt doar eu atent. gesturi si interpretari…

dupa saptamani de nu le mai despic in patru ci le si tin minte, le si pun cap la cap, sa zicem ca am reusit o realitate alternativa. ceea ce construiesc ajunge insa sa fie sumbru trist, pentru ca trag de obicei ce-i mai scurt si mai cu ghimpi, mai nefericit si sec, pentru ca se prefera prefer mereu alternativa mai urata. ceea ce rezulta nu e cu nimic mai putin tentant decat… o bijuterie sa zicem, dar asta pentru ca sunt totusi subiectiv. ai zice as zice ca rezultatul muncii este ‘prost’, daca n-as crede ca traind in kill bill realitatea va fi love actually. eu fiind ultra pregatit pentru ea.

ce-am construit eu tragand din fiecare indiciu paiul cel mai scurt este in plus si delicat. abia sta in picioare pentru mine, si nici atat – daca stau sa ma gandesc prea mult reusesc sa ii strivesc tot sensul.

vestea buna: am fost atat de atent la detalii la vremea lor incat acum pot sa ma uit de sus la realitatea alternativa. daca n-o fi nimic acolo, eu ii pun oricum in loc ce-am construit. si m-as uita in continuare la propriile detalii cu priceperea cu care in maramures eram pregatit sa caut carul mic. sau carul mare. sau nu stiu ce alta constelatie. dar am adormit