o intrebare factuala

1984. terapie. marturii, confesiuni. franturi. adresari. crampeie dintr-un timp care mai curge, ca asta face el de obicei. exprimari. ganduri, episoade. lucruri neincepute. copii. orgasme. flagelari. mai toate lucrurile astea pot fi trecute in descriere, iar unele au chiar meritul de a povesti destul de bine ceea ce fac eu aici. sau ceea ce ar trebui sa fac, in conditile unei retele de incredere si a unui public spectator simpatic. empatic.

din cand in cand nu merge netul, apuc sa ma gandesc mai bine si-mi dau seama invariabil ca am mai scris ceea ce doream sa bat in taste deja. fie cu acelasi cuvinte, fie in spirit, uneori chiar si in parte – altfel n-as putea sa-mi iert ca nu am tinut minte si nici n-am notat altfel.

cand a fost ultima oara cand a pus omul asta o intrebare? si alte lucruri de genul asta mi-am promis de o suta de ori ca o sa trimit prin text. e un gand bun, care reusteste de cele mai multe ori sa-mi arate lumea altfel. nu stiu daca prin alte culori, dar alta perspectiva sigur ii da. sa caut un moment cand cineva n-a fost sfatos, inseamna brusc sa nu mai fiu atent la el, dar sa ma gandesc in continuare la aceeasi persoana. inseamna sa-mi si accept conditia de neinteresant, pentru ca altfel cu siguranta gasea de cuviinta sa ma intrebe ce fac, in dauna constatarii ca citesc/ma scarpin. e mai mult decat un gand bun, as vrea sa pot trimite remarca asta ca pe un instrument. si cu raspunsurile ei sa fac o expozitie de observatori mediocri (antropologi, psihologi, sociologi cu praf pe diploma – oameni de stiinta sociala).

asta se intampla, cateodata nu merge netul si o iau pe aratura. sau… fac altceva si ma abat de la un cotidian. unii zic ca nu-s de inteles, dar mai vine cate-un gand si singur. ca sa stea potolit, l-am notat.