partieeau

am reusit cumva sa-mi stric genunchiul, cel putin temporar. va trebui sa anulez intalnirile cu cine vrea si (daca nu ies bani din asta) sa ma vad numai cu cei care stiu unde stau. ghinion, dar hai explic patania, pentru ca tot am timp si obligatii. inainte de toate, trebuie sa recunosc ca mi-a fost frica aseara de ce poate sa-mi spuna medicul, asa ca am amanat vizita la spital pentru ca 1. puteam sa merg pe piciorul meu si 2. am zic ca e prea devreme sa tragem concluzii.

si am fost in tineretului, acolo unde sunt niste partii si zapada din oras care dispare atunci cand isi fac treaba autoritatile. se zvonea ca e lume care se da cu placa, iar asta nu ma interesa deloc. dar nici acasa n-aveam ce sa fac… m-am dus si era un derdelus plin cu 50-60 de persoane. erau mai multe partii, una dintre ele avea si 2 tunuri de zapada, fiecare dintre ele o surpriza placuta pentru un bucuresti care de prea multa vreme n-a mai fost atat de alb.

si, bineinteles, am ciugulit o punga de pe jos. m-am dat. a fost fun, m-am intors sus si am gasit ceva si mai tare: un capac de tomberon. l-am incercat pe cel mai abrupt derdelus, ala care avea din loc in loc si cate-o rampa de mini-zbor si mini-durere-de-fund. a fost si ala fun. m-am intors sus si am aluncat pe ceva: o bucata de plexiglas, oglinda.

si am incercat-o pe-aia, cu haturi montate de cineva si cu o mica parte curbata, ca sa bage zapada sub mine in timp ce iau viteza. a fost facuta de un mare inginer. si aluneca perfect, tot pe derdelusul cel mai abrupt. atat de perfect incat la capat am sarit un pic doar ca sa aterizez in zapada afanata adusa de prin oras. drogat cu adrenalina am incercat inca o data, am cautat adepti, apoi am incercat inca o data.

a treia oara cu noroc. pentru ca, uitasem sa povestesc, fix inainte de capat era un copac spre stanga. l-am nimerit, oricum nu mai vedeam nimic de la frana cu bocancii care ridicau praf alb in aer si de la blitul unei fotografii pe care, bineinteles, o sa o public. vedeam rosu. m-am oprit in copac, intors un pic pe-o parte, cu tibia in pom si cu lovit undeva, dar nu stiu unde, incat sa ma tina durerea si a doua zi (adica azi). dar cel mai tare ma doare genunchiul, pe care l-am flexat brusc si pana la capat.

eu n-am avut niciodata probleme grave cu bucatile astea ale corpului. desi nu m-am ferit, nici luxatii de glezna n-am avut, nimic rupt, la genunchi m-a durut doar un pic dupa multe, multe antrenamente facute inconstient si fara incalzire. capul nu l-am avut spart, doar o unghie mi-am prins in portiera de la masina si de cateva ori mi-am luxat degetele cand nimerea o minge de baschet aiurea. si sper sa fie cazul asta si acum (alternativele m-au cam speriat: menisc – operatie, vezi patricia; ligament – operatie, vezi jordan; orice chestie care doare in continuare – investigatie prin artroscopie – vezi vecinu’)

in cateva zile ar trebui sa ma lase durerea, sau sa ma duc la medic si sa-mi zica ce.