Post scris cât se învârtesc Converșii în mașina de spălat

Se iau un tip de 31 de ani și cinci perechi de Converși. Converșii se pun în mașina de spălat, iar tipul se pune în fața mașinii de spălat, turcește, eventual cu o carte, în cazul nostru “Life with My Sister Madonna“. 

Un prieten mă întreba zilele trecute de ce toate lecturile mele trebuie să fie ori ficțiune, ori cărți care să aibă în titlu ‘Madonna’, ‘queer’ sau ‘crypto-Judaism’. Concomitent, discuțiile pe marginea unui post pe care îl consider scris cu mintea și cu sufletul, îmi aminteau într-un fel deloc dureros, dar cât se poate de pregnant, că a existat un timp în care prietenii mei cei mai buni erau Natura și Cultura, Celălalt, Defamiliarizarea, Oglinda, Schimbul, Darul, Scrierea, Diferența și Ismele. Nu a durat mult, pentru că am considerat la un moment dat că sunt total incompatibili cu vopseaua de păr, colanții mov și gecile argintii: dacă am ales ceva când eram incredibil de tânăr, a fost să mă îmbrac cum simt și să renunț la lecturile care mă țineau închis în casă.

Anticipând pericolul de a deveni un bărbat gay încarcerat într-un trup de teoretician, am renunțat la teorii ca lifestyle alternativ și am preferat să învăț lucururi noi pe alte căi. Par frivol și total imatur când mă întâlnesc cu foști colegi de școală care sunt încă mesmerizați de un Baudrillard sau o Sontag. Sau care s-au ancorat într-un timp demn de Todorov, doar pentru că academia le permite staza teoriei și ireverență pentru noii teoreticieni. Zâmbesc condescendent când aflu că studenții din ziua de azi nu au momente epifanice cu Marcuse, Genette sau Derrida. Sau când nu pornesc revoluții de cafenea remixate de Arendt și Gramsci. Nu ofer compasiune nici când studenții de promoție 2010 pe care îi întâlnesc știu că a existat un vid de teoreticieni locali și că se tem să facă pasul pe care generațiile dintre 2000 și zilele noastre nu au avut cadrul să-l facă.

O studentă îmi spune că i-au fost recomandați Barthes și Deleuze pentru închegarea disertației, dar numele astea nu-i spun nimic, iar un student se plânge că Hassan și Kristeva sunt atât de disonanți cu felul lui de a vedea lucrurile, încât numai perspectiva unui examen din cei doi îl face să se reapuce de fumat. Eu nu sunt autoritar, și nici pe departe abuziv când aud știri de genul ăsta. Faptul că îmi sunt indiferente genul ăsta de zbateri nu mă face superficial. Pentru mine există doar incompatibilități între dorința de a trăi și de a te lăsa animat de  o teorie.

Există o serie de fotografii pe care nu pot să le văd. Nu văd o pereche de DC sau CK aruncată neglijent lângă pat înainte de culcare direct peste un Fromm abandonat la jumătate. Nu văd nici poza în care o copertă de Levinas găzduiește până dimineață ambalajul unui prezervativ. În mod aberant, nu pot să observ decât piedici în viață pentru cei care își cară cu ei teoreticienii în apartamentul de burlac după terminarea școlii.

Evangheliștii de academie, eu așa îi numesc, care se chinuie cu ochi injectați să ne prezinte lumea în cuvintele înaintașilor lor, pe care chiar și ei îi găsesc în pană de cuvinte în fața frumuseții și intensității lumii în care trăim. Nu neg respectabilitatea nici măcar unui teoretician, neg, poate, imaginea de dumnezei pe care le-o propun academicienii. 

Pe aceștia nu îi văd nici la concerte, nici la manifestații, nici în parc râzând în soare cu un arsenal de mere verzi sau ChupaChups. În plus, nu fac jogging, ceea ce e poate mai grav. În discuțiile de pe internet îi evit, pentru că și în viața de zi cu zi i-aș trata la fel. N-a spus nimeni că trebuie să interacționăm toți, și mai mult, n-a spus nimeni că trebuie să plecăm capul docil în fața adevărurilor sentențioase pe care le promit. Trebuie să recunosc că atunci când citesc ‘fenomenul este…’ sau ‘cultura înseamnă…’ dau scroll sau Esc fără pic de resentiment. 

Aș vrea să nu am dreptate. Aș vrea, într-un fel, ca academizarea să fie totuna cu ruperea unui cordon ombilical din neștiință în neștiință și să le permită oamenilor să trăiască fără angoase și fără a simți la un moment dat că viața lor e a altcuiva. Aș vrea să mă contrazică cineva.