nu ne permitem sa avem reflexe la orice nu-i la locul lui. e rusine. ma uitam de pe balconul de la etajul 8, care intotdeauna a fost generos cu frici si senzatii de ‘poate cad’… si-mi aduceam aminte de previziunile de cutremur. si mi-am mai adus aminte de ceva, de intentia proasta pe care am avut-o atunci cand aveam de gand sa scriu despre cel mai recent.
am scris pana la urma, dar nu ceea ce imi propusesem eu, cu avant muncitoresc. imi daduseam seama ca am auzit inainte de cutremur un huruit. in retrospectie, sunt convins ca anticipa cutremurul si mi se pare ca stiam asta si la momentul respectiv. dar tot pe scaun am stat. e rusine altfel. nelinistea aia dinainte de cutremur, fie ea sonora, fie ea de orice alt ordin al simturilor, e salvatoare. d-aia cred ca nu gaseste nimeni sub daramaturi decat animalele pe care am fost noi prea prosti sa le tinem captive: prizonieri de cusca, detinuti de apartament… caini, pisici… lor nu le e jena de instinct si fug de fiecare data. chiar si fara motiv.