si eu o sa plec? asa sa fie? nu vreau niciun raspuns pana nu termin de scris. si multa vreme dupa aia, daca primesc vreunul, tot o sa-l evit. poate n-o sa fiu niciodata pregatit, atunci sigur nu vreau sa ma traga cineva de maneca sa-mi fac pasaport si sa-mi arate ca-i tarziu. ce dracu?
a trecut multa vreme de cand vroiam eu sa raman in tara. nu pot sa zic ca inca mai vreau, mi-a scazut cheful usor spre indiferenta. pe furis mi-au disparut din viata si persoanele de care am fost legat. e normal, unii se prapadesc, altii se strica. mai sunt cativa care isi vad de ale lor, nu trebuie condamnati nici aia. cine apare in viata mea… pare mai mobil. sau poate sunt eu nebun si cred ca o pot muta pe paty intr-o mansarda dintr-un oras strain. ma gandesc la new york, imi place san francisco, sunt curios daca ne-am aseza bine in new orleans, alaska pare fix ce-i trebuie unui admirator al somnului, in paris i-a placut si nu cred sa am nici eu o mare alergie.
de cand vroiam eu sa raman cu orice pret mi-au trecut prin fata mai multi copii minune, care cantau aceeasi partitura ca si mine. spuneau o poezie identica cu vocea mea launtrica, doar ca pe mine nu m-a rugat nimeni sa-mi caut cuvintele ca sa ii dau volum. din punct de vedere optimist, aveam o datorie fata de stat, eram o investitie — una destul de buna, daca e sa ne luam dupa spusele bunicii; intotdeauna am fost cel mai destept. statul investise in mine 8 clase, apoi 12, in final am ajuns sa valorez 16 ani de scoala. din punct de vedere cinic, am putut mereu sa ma uit cu bucurie la cata lume pleaca, cum nu se bucura de succes, cum lasa locuri libere astfel incat sa n-am pe nimeni intre mine si ecranul de argint pe care mi se deruleaza viata. frumoasa.
s-au intamplat chestii intre timp, m-am lovit de limite (era sa le enumar, dar m-am acrit. sper sa ma credeti pe cuvant, prefer sa sterg si gustul in timp ce scriu peste textul vechi). ca orice om simplut m-am lovit de chestii. nu cred ca asta ma face special, dar mi-as da o ciocolata pentru ca nu am renuntat inca. si voi da cate o ciocolata (imediat ce imi permit) tutoror celor care sunt ca mine. inca.
in japonia nu vreau sa ma duc. nu m-a intrebat nimeni, dar eu tot nu vreau. mi-e indiferenta.
poate in sicilia (nu italia, am zis intentionat)
spania nu. nu stiu… nu.
franta prea putin.
anglia n-are soare.
as pleca in statele unite, sa traiesc lucrurile pe care le citesc mereu pe internet. daca ar fi atat de simplu, poate s-ar face mai usor si selectia: cine citeste lucruri despre romania, poate sa-mi ia locul linistit. eu ma uit la nbc si am doar 7 (?) bloguri in limba romana in reader.
nu ca mi-ar ajuta la ceva tot exercitiul asta. n-am facut decat sa gandesc cu voce tare, pentru ca nu mi-a propus nimeni nimic, iar eu cu atat mai putin mi-am pus problema sa accept. se poate sa plec si eu, pentru prima oara ma simt in stare sa imi asum asta: n-as zice nu.
asta imi place mult de tot. eu ma gandeam la un fel de leapsa (desi ma cam enerveaza chestia), a locurilor unde ar vrea cineva sa se “aseze”. eu unul as vrea australia (de fapt, suntem doi care vrem – dar nu outback, ci undeva pe coasta de est – sau noua zeelanda, ca nu e asa de cald), poate buenos aires, nu as vrea ceva asiatic, pentru ca ma simt strain si printre ai mei, dar printre ei nu stiu cum m-as simti. si incepe sa ma atraga tot mai mult ruralul, sau, mai degraba, chestia aia suburbana, casa la 20 de km de oras si commute pana in centru, cand ai intr-adevar nevoie de oras. nu m-ar deranja sa ma asez nici undeva in ardeal, intr-un sat, pe o vale, undeva.
spania
portugalia
oricare ecovillage din lume unde nu e frig
@sergiu: il facem leapsa daca vrei, nici mie nu-mi place cuvantul. as propune sa scrie fiecare despre asta, atunci cand ii vine randul. o tinem local, in caz ca nu vrea cineva sa o preia (caz in care as aprecia un pingback/trackback/link de sesizare)
@pufica: deci nu ne intalnim. o sa caut daca exista conditiile de net si sport in satele respective
Îmi pare rău. Şi eu o să plec. În februarie mă înscriu în Germania la facultate, unde sper din tot sufletul să fiu primită. Nu există un “dacă nu”.
@dororai si de ce iti pare rau la inceput de rand? sa nu-ti para, asta era tonul
Pingback: ultimu’ stinge lumina
paris sau viena. la new york nu am curaj, ca e departe si eu sunt sensibila.
oricare dintre ele imi convine, paty
inca un punct de vedere pe care o sa-l citesc si eu