ieri, sau alataieri cand se citeste, a murit un (fost) coleg, iar eu am aflat despre asta. cu siguranta zilele n-au coincis, dar oricum nu m-am grabit deloc sa scriu despre asta, nici macar ganditul nu a avut vreo fluenta. nu m-a maturat, nu m-a rascolit. ma simt un pic vinovat, dar nici asta prea tare, poate pentru ca m-am uitat foarte recent la house, poate nu. mi se pare ca ar trebui sa fiu judecat pentru asta, sunt constient ca-s nesimtit – m-au enervat cei afectati mai mult decat m-a cutremurat vestea. in lista de messenger am un status cu RIP si odihneasca-se in pace, in aceeasi propozitie. am primit acelasi mail de pe 3 sau 4 liste diferite. doi oameni au fost surprinsi atunci cand au auzit de asta de la mine. altii… pur si simplu curiosi si abia cu astia din urma am putut sa ma identific – straini, de pe la cafenea, pentru care vestea e surprinzatoare in sine. nu ne cautam prin buzunare dupa momente care sa justifice un ‘l-am cunoscut’.
cred in continuare ca e corect sa spun ca nu-l cunosc, dar nu mi se pare ca am reactionat prea sanatos la veste. intrebarea care mi se pare normala: daca as muri eu, cine ar da mail? cred eu ca nimeni, s-ar intrista pe la colturi. cine? mama stiu c-ar plange.
eu am fost tare surprins ca am primit telefon pe tema asta. sincer, imi pare rau de el si de ai lui. dar la fel de sincer, nu prea l-am cunoscut si, cat l-am cunoscut, nu mi-a placut. ar trebui sa fiu suparat acum? nu stiu. dar cred ca n-ar fi prea ok sa ma prefac
cam asta incercam sa zic si eu.
eu l-am cunoscut…mi-a fost coleg. a fost diferit, desi nu briliant…dar puterea lui de munca…. nu conteaza, a murit prea devreme…si merita respectul nostru pentru ceea ce a incercat sa fie. Odihneste-te in pace Stef !
@irina de acord. ce-am scris e mai putin despre el, cat despre noi.
Pingback: parazit