suntem greu de gasit

tot ca ieri si tot fara niciun chef.

desi am zis ca nu fac din blog o portavoce la care sa spun chestii care sa ajunga (cu greu) la caty, recunosc ca i-am lasat un offline. nu stiu de cate ori m-am razgandit intre timp, dar am facut-o dupa vreo ora. nu m-am concentrat la nimic altceva in ziua aia – ieri, dar ma impac cu ideea ca n-am avut nimic urgent de predat. cariera aia subreda a mea merge deci inainte. azi cred ca o sa fie la fel si, la un moment dat, cand o sa ajung din nou sa asociez ideea de speranta numai cu campania lui obama, probabil ca o sa ma intoarca pe dos raspunsul la offline. deocamdata, ‘the audacity of hope mai are un sens’ – minuscul de politic, destul de personal.

vad cum trece timpul. mi-amintesc cat de multumit de mine eram atunci cand am sintetizezat dispretul pe care il aveam fata de programul de zbor in “nu o sa avem timp sa ne impacam”. asa e.

ma intriga faptul ca o relatie se poate termina pastrand legatura cu celalalt. si se reia, probabil, dupa o perioada de dor, cand afli ce iti lipseste, fiind suficient de aproape de cine iti lipseste. nu ma astept sa vorbim nici acum, nici pe viitor. constat un pic trist ca m-ar fi dus capul sa fac chestii dinastea, dar nu mi-am permis sa ma astept la ele. desi as putea sa vad partea de 5/6 a paharului care este goala, vorbeam serios cand am zis ‘te iubesc’ de cele mai multe ori. 1/6 pe care il vad io… a fost turnat la inceput, e vechi si arata cu siguranta mult mai bine in retrospectiva.

nu fac din blog o portavoce pentru ex-e (asa se scrie?). il fac totusi despre mine, despre cum ma roade o chestie ca asta cate-o saptamana si dupa aia trebuie sa inteleg ca nu a fost sa fie sau ca e mai bine ca am aflat din timp.

inca nu accept ideea ca se poate sa lasi lucrurile asa in coada de peste. sigur, pentru asta exista cealalta fosta relatie.

dintr-un motiv ciudat am tinut minte ca exista alternativa sa-ti iubesti demonii.

noroc cu cafeneaua. se intampla multa lume