intampinand cu bucurie o varietate in gandire si simtiri (daca asta este o expresie) din 2010 vad ca nu mai scriu, ci las doar semne. folderul de ciorne e scrijelit peste tot. la fel, un desen de creta este sters de adultii nesimtiti care trec pe-acolo. se gandeau la altceva, n-aveau timp sa se uite pe jos, incepusera ganduri de mult, de ce sa se opreasca? n-as sti sa raspund, eu inca ma opresc, dar nu de tot. asa ca nici nu colorez desene pe alee, nici nu trec peste ca sa ajung undeva la timp, pierd trenul (daca asta este o expresie) si nu fac decat un drum pe ocolite pana in acelasi punct.

discursul  mi se leagana pe valuri de tendinte, nu stiu ce le reguleaza.

am o saptamana intrega de mizerii in draft. si inaintea ei am inca o saptamana. comentariile si vizitele au ajuns schitele din urma si acum raman si ele niste umbre. iar asta ma incurca. atunci cand ies la o plimbare, dau de o cladire cu birouri. nu era o straduta pe aici?

o sa mai scriu un blog, inca notez lucruri in schitele lui. in schitele astuia tot vreau si las doar semne, asa cum ziceam. le tot aman, pentru ca nu-s constant in ceea ce ma chinuia odata. e si bine, dar nu-i la fel de interesant sa citim oameni la fel.

gaseam de obicei sensurile pe care le cautam, scriind. la schimb, aveam de fiecare data grija sa las o incheiere generala. asta era premiul pe care il meritam si eu, pentru ca m-am gandit. il imparteam, pentru rabdare, precum o invitatie la discutie. aveam grija sa nu contrazic gustul de ‘si mie’/'si eu’, pentru ca doar concluziile simt ca-s ale mele. plimbarea pana acolo era publica, de inceputuri cred ca am avut fiecare parte, oricum. apoi, acum, am renuntat sa public cate-un lucru, dar nu multe. nu mi-as da voie sa ma cenzurez.

imi pare rau, au trecut 9 zile si n-am mai gandit nimic in public. daca pana mai alaltaieri aveam un motiv secret pentru care nu publicam chestii pe blog, in ultima vreme nici asta n-am mai avut. nu s-a schimbat, aceleasi cuvinte au ramas scrise doar de mine pentru mine. daca trece drept scuza – ma odihnesc. daca nu – lucrez la un proiect secundar, e la fel de adevarat. nu ma va scoate din foame, e doar un scrapbook si o sa-l public in alta parte (m-am gandit sa o fac aici, dar ma abat de la chestii).

….iar eu nu vreau sa ma abat de la chestii. d-aia nici n-o sa citeasca nimeni ce fac la birou pe blog. nu o sa public niciun jurnal de activitate profesionala. desi ma simt mai sociolog, cu carte de munca, nu traieste nimeni doar pentru punctul meu de vedere.

in 2010 trebuie sa schimb cate ceva la pestera. e deja al doilea an cand imbatranesc apartamentul dincolo de cum mi l-a lasat bunica. o fi mai ordonat, dar nu-i asa cum (imi) trebuie. de sambata sunt reduceri la ikea, 800 de articole.

• am renuntat la bucket list. pentru ca are dreptate paty cand zice ca viata nu-i de trait ca o lista de cumparaturi (bine, nu zice asa, dar suna bine)
• am renuntat la wish list, pentru ca pot sa-mi doresc lucruri si daca nu sunt publice
• am renuntat la support, cel putin temporar, pentru ca n-am nimic care sa merite suportat. incurajat e un cuvant mai pe romaneste. daca apuc sa-mi pun 3-4 idei in practica, daca pot sa public un prototip, o sa fie bine si poate o sa merit sprijin (iar pagina o sa se cheme portofoliu sau cumva si in sidebar abia o sa cersesc ‘cafea’ prin paypal)

ma gandesc sa fac o sectiune pentru apartament. anul asta asta as vrea sa fac: design interior, renovari, dupa posibilitati. sa pun la punct logistica si ma apuc. undeva tot trebuie notate ideile, apoi discutate, apoi primite sugestii

later edit: ah! si diseara, maine, candva, poate schimb si bannerul

are pana la urma anul un iz de ocazie, primit de la revelion. mi-a lasat impresia ca e un prilej bun de a reorganiza treburi si uite asa par mai pus pe treaba, brusc. e totul simbolic, dar util.

eu am uitat sa-mi pun o dorinta. la momentul ala nu stiam, am aflat abia dupa si parca mi-a adus aminte ca trebuia. oricum, m-ar fi obligat sa caut din nou o preferinta pentru viata profesionala sau partea personala (la nici una n-am castigat vreun loc pe podium (macar) in 2009 sau inainte), iar treaba asta ma obosise deja suficient la roma (aruncat banut in fontana di trevi – check!)

e 2010, nu ma simt aiurea, doar mai chinuit ca trebuie sa ma uit la o cifra in plus atunci cand este vorba de data. era mai simplu cu ani de la 0-9.

am dat mesaj, l-am dat la lista, pentru ca nu m-am obisnuit inca cu telefonul. bineinteles ca am si uitat lume, imi pare rau. am si pierdut numere de telefon, de la transfer. sms-urile pe care le-am primit au fost binevenite, la multi ani!

later edit: hai sa mai scriu un pic: cum vad eu 2010? sunt sceptic, dar nu are cu ce sa ma omoare. atata lucru si tot e de bine. de 2-3 ani incoace revelioanele au adus ani de cacat: a murit bunica la un moment dat (’07) dupa aia m-am chinuit sa stau cu mama si m-am chinuit sa fiu singur (’08), dupa aia a fost 2009 care a fost uratel, obositor, sa zicem ca m-a pus la punct. nu am curaj sa adopt o atitudine de ‘bring it on!’, dar asta o sa-mi treaca in timp, dupa ce prind curaj.

singurul angajament pe care deja am inceput sa-l trisez este sa desenez in fiecare zi. mai am de mers la sala, dar e usor de realizat, pentru ca vreau suficient si pentru ca am fost in stare deja sa ma tin 2 ani de fiare. nu vad ce m-ar impiedica, dar au sarit intotdeauna iepuri de unde nu m-am asteptat. mai era ceva, dar am uitat.