fluierat, faptul ca eram prieten din copilarie cu adriana lima, care crescuse pe undeva prin nordul moldovei, dar a fost adoptata si mutata in brazilia… ar fi avut probabil mai mult sens. n-a fost nimic erotic, desi nu inteleg cum poate un vis sa fie si neutru si despre ea in acelasi timp. era in niste pantalonasi scurti, din carpa bleu… din care cu totii am avut cate un scutec, bonetica cand eram mici. am avut acelasi gen de relatie pe care l-am irosit cu ana, toata scoala generala. nu se consumase nimic, a trebuit sa intelegem amandoi de ce nu a fost si mai ales de ce nici nu o sa fie vreodata de acum inainte.

si fluierand… as fi mai in element pentru ca scriu intr-o panta descendenta. cu mult mai multa ardoare as sufla in pipa lui nagy care s-a infundat. nu stiu ce servetel ne impiedica sa fim pensionari batrani, cu randul, pe principiul “da si mie”. in loc sa scriu, ar parea ca scriu atunci cand de fapt ma joc; ecranul de la laptop il tin inspre peretele cafenelei. asa par intelectual, inspirat mereu si foarte pasionat de ceea ce fac eu acolo, neverwinter nights sau blog si orice incape intre ele.

nu-i un blog de afaceri e blogul meu: copil prost care crede in povesti (de dragoste, de magie – nu trucuri)

am invatat o smecherie cu carti si o smecherie cu atingeri, ambele stupide, dar pretexte bune pentru liniste, respectiv tinut de mana.

astazi, ca si uneori, finalul a venit de la sine si a depasit oftatul median cel mai frecvent al intregii zile. rezumand, dupa trezit, igiena, lucru, scenarii, desen, confruntare pe ton pitigaiat (in gand urma sa fiu mai ragusit, un pic sictirit si poznas), jiwa cazut… s-a terminat mediocru, mai bine decat prost.  singur.

as forta o paralela dar au facut-o multi inaintea mea. de ce nebun? de ce pe tabla? ce culoare are nebunul? cine il misca? mai exista intrebari din astea din raspunsul carora as fi scris ceva pe blog intr-o zi ca oricare alta. dar ce frumos ar fi sa nu mai scriu raspunsurile…

nebun sunt eu, nebun dupa tine (tot inside joke). tabla…

de bine ce-am zis ca nu-i o zi de scris, uite al treilea post pe ziua de azi. asa ma invat minte sa nu mai am asteptari mici de la mine

pentru ca sunt destul de obosit, in mare parte de ganduri si de un fel de neputinta care mi-e oarecum straina. si in consecinta, o atribui statutului de om mare de care fug si singuratatii de care mi-e scarba. usor convins ca n-am nevoie decat de cineva caruia sa-i povestesc ce-mi umbla prin cap (cineva cu mai putine butoane decat laptopul si cu ochi mai verzi decat camera web, daca nu e prea mult), gasesc si in conditia de ‘fara pereche’ un tap la fel de ispasitor. ma razbun pe playlist, ca sa nu intru in vorba cu asha si in ritmul asta ajung sa ascult melodii care n-au saracele nicio vina pentru starea care mi-o dau.

as fi condus repede atunci cand am ajuns la wagner, o sa decapotez masina atunci cand ajung la omc.

how bizarre.

later edit: caraoche. oh, carol! [...] and i am a material girl.

mi-am ciobit un dinte (putin de tot dar doare cand pun limba) intr-un dop de gatorade primit la sala. mi-am zambit de pe banda cu tipa angajata pentru promotie si inca ma mai intreb daca sunt eu special sau e ea consecventa cu setul de sarcini. ideea e ca am primit niste licoare albastra cu care m-am grabit sa ma hidratez. am baut fara dop atat cat aveam nevoie si cu dop atat cat vroiam sa par cool. n-am putut sa desprind chestia aia alba decat cu dintii si atunci cand am facut-o, am facut-o cu tot cu dinte (doar un pic).

mai rau mi-am ciobit dintele la un sarut, dar asta-i alta poveste, cu roxana, cu o iubire intreaga in urma.

am baut gatorade gratis, deci. m-am bucurat de liniste, tot gratis. am iesit la plimbare, tot gratis si am un “doar prieteni” in plus care-mi convine. gratis am primit si “o sa-mi fie dor de tine” pe care l-am intors cu sinceritate si grava anticipare ca o sa am cadou frumos pentru paty.

am venit de la cafenea si sunt obosit. e frig, o sa dorm bine, chiar daca un corp genereaza mai putina caldura decat doua.