dar m-as descurca ok fara albastru, fara nicio culoare.

asta am vazut atunci cand monitorul meu n-a mai functionat la marele fix, ci numai cu aproximatii. de fapt eu nici n-am remarcat, ci mi-am asumat-o cu cea mai mare lejeritate, cu dezinteres. eu care am unele fixuri as fi facut asta si pentru un siret. dar culoarea m-a interesat putin. atunci am acceptat ca lucrez mai degraba cu contur decat in culori, ca ma intereseaza mai tare ideea decat realizarea si ca toate desenele ar putea sa fie accidente ale naturii (peisaje, perspective, intamplari) intamplate in vreme ce noi scriam cate-o mie de cuvinte.

mi-au inspirat un respect deosebit pentru contur, daca cumva de la asta porneste ceva. imi aduc aminte de cartile de colorat ca spatii de creatie ingradita, in care nu era frumos sa depasesc liniile de demarcatie. scria asta si la instructiuni, o auzeam si eu de peste umar. tin minte ca respectam regula asta, dar mama o respecta si mai bine atunci cand ma ajuta. am lasat-o asa sau poate amintirea asta m-a lasat pe mine asa cum sunt acum.

alb, negru si procente intermediare, lucrurile din jur ar parea toate mai artistice:

• hainele ar pune accent pe forma
• franta ar fi asa cum o am eu in cap. NY ar fi la fel
• tricourile ar avea mesaj si atat
• semafoarele ne-ar comunica binar daca sa traversam sau nu
• oamenii ar fi albi sau ninja: niciun maro, niciun galben, niciun creol, doar forme diferite de nas, ochi si fund
• mobila ar fi functionala si nicio moda a anilor 80-90. nici renastere, doar jocuri de umbre
• sangele ar trebui sa fie alb, asa cum zapada este rosie acum

nu stiu cum de m-am gandit la asta. probabil ca saptamana fara net si luna schiop isi spun cuvantul. pe tavan apar idei mai razlete decat de obicei, cu aplicabilitate mai putina dar care compenseaza prin absurd. am si explicatii, dar nu pot sa leg referintele de text. printr-un fel de dialup mai incet decat ce aveam pe vremuri… lucrurile astea imi zic ca paginile nu exista

si cred ca mai fiecare se leaga de cate un esec. asa ca, daca am si mai multe secunde libere (de 1 nu mi-a fost niciodata frica) de la nimicul pe care nu-l am de facut, mi-e teama ca se reduce la ceva deja cunoscut. am o teama fundamentala ca imi bat joc de tot ce pot sa fac, de potential. imi propun sa fac o pagina de design pe blog, sa sterg una dintre alea care exista (fie bucket list, fie whish list; poate amandoua, nu stiu daca ma exprima intr-atat de bine) si mereu ma iau cu altele.

culorile lumii mele sunt alea din revistele pentru moda.

• lumina e constanta, nu palpaie si nu-si schimba nuanta de galbui electric.
• nu exista alb pentru ca nu ninge, iar de fiecare data cand ingheata cate-un strop se topeste prompt ca sa lase curat pe jos, sa nu faca zloata in oras si sa ne aduca noua lume la cafenea. lume cu care invariabil am de a face si care este cateodata in stare sa incropeasca spontan o sarbatoare clasica.
• nu exista roz… pentru ca exista expresia a vedea lumea in roz.
• albastru exista pentru ca exista blue, dar numai atunci cand intru pe msn si am ocazia sa metaforizez in engleza. si cum nu vorbesc atat de des pe msn… nici albastru nu se simte prea bine. cred ca are cancer si de ce sa caut un leac doar ca sa fiu deprimat in culori corecte?
• asa ca ramane… verde? n-avem, am renuntat la brad pentru ca a venit prea devreme craciunul. anul trecut am avut pisica, cu un an inainte tot asa. ma pastrez si abia astept sa ma imbrac in mos craciun, cu burta si toate cele.
• am o carca de nuante de bej prin jur si culoarea cafelei e mai deasa ca niciodata. daca n-aveam o carte, un laptop colorat pe spatiul de lucru si niste decoratiuni nu stiu ce ma faceam. poate puneam in aplicare constatarea ca de nuante de galben, pamantiu, blond, saten si rosu nu prea am mult chef. si ma intrebam ce m-as fi facut daca prietena mea era negresa.

later edit:

• negru, ca sa fie 7

inca 2 coli a4 spuneau acelasi lucru, dar dadeau si numarul instalatorului, din motive care-mi scapa.

si n-avem apa, noi pe coloana verticala pe care ne aflam. ne gospodarim si ne bagam in seama cum putem. unii de la lucru, altii de la viena. altii de acasa. eu fac dus la cafenea, aproape zilnic. fara sa acumulez prea mult suc propriu, sper ca maine sa se rezolve toata problema. nu stiu cum de m-au identificat, fiind o problema cu inundatia abia la etajul 4. apa se pare ca a curs pe furis pana pe la 5, dupa care a facut un tsunami fix in casa unei batranici. chipurile.

intre altele, e bine ca incep niste lucrari la baie, fortat pentru ca merit.

important e ca m-au prins, ca i-au facut program mamei lu’ mama si ca mi-au tinut vecinii nespalati. cum n-avem toti o cafenea cu baie acceptabila, probabil ca fiecare s-a descurcat cum a putut. mi-e teama sa constat exceptii cand merg cu liftul.

pozitia e infecta si lipsa de exercitiu nu ma prea ajuta in conditiile date. dar asta fiind si ideea, am schitat cubul de care mi-a zis tovarasul alex deasupra biroului. m-am uitat cateva zile la el, in pauza de inspiratie. i-am ciobit o muchie si e bine asa cum arata el acolo, o gluma pentru cunoscatori si o oarecare consolare pentru mine in perioada in care cred ca adun defecte. defecte si fraze cu predicate prea putine.

am respirat un pic si am scris ieri “la multi ani, paty”. n-am stiut cum altfel sa o scot din mine, dupa ziele in care m-am tot framantat sa inteleg pauza de conversatie si jumatatea plina de relatie care nu mai e nicaieri. n-am scris ieri pe blog pentru ca am vrut sa fie liniste, pentru caty. m-am gandit ca pe perete nu o sa deranjez cu exprimarea si am facut-o relativ stangaci, cu mana tremuranda si ochii mijiti de somn.

in fine, am mai desenat ceva astazi, cu mai mult chef de viata si un pic de inspiratie. e o oarecare referinta la cultura pop acolo (dreamworks), nu stiu daca e sau nu bine realizata. asta dupa ce i-am dat totusi mesaj, spre deosebire de ieri. imi pare rau de toata cearta.