cu cat sunt mai pe bicicleta, cu atat mai repede deruleaza orasul; e viteza optima: pe jos as da de maxim trei pe zi, cu masina nu as remarca nimic (regula care se aplica absolut oriunde). azi dimineata, n-aveam la ce altceva sa fiu atent decat la povesti.

pentru ca am citit undeva ca amintirile sunt doar povesti pe care ni le spunem repetat. eu imi zic basme de cele mai multe ori, iar sensul povestilor urate este cel al zilelor urate carora, totusi, le-am supravietuit – tot frumos. amintirile astea interpretate subiectiv tin de perceptie si d-aia “prin pasajul asta ploua si ma grabeam sa nu intarzii”; nu era foarte bine iluminat acum 2-3 ani. si “statia lui 783″. ieri “pe-aici intrasem intr-o discutie despre gimnastica”; nu o vroiam. “am sarit gardul asta”. “o vedeam cum se dezbraca”. “am vopsit sigla pe perete; prost, dar nu foarte”. “oreion”. nu mi-a placut niciodata cafeneaua de langa snspa. “cand miroase a tei, miroase a iasi”; dar nu mirosea nimic a tei azi dimineata. in spiru haret e o usa mare de metal pe care o lovesti din plin daca se deschide in timp ce marchezi 2 puncte pe contraatac. “pe unde a luat-o prima oara taxi-ul catre mine?”

bucuresti e un oras destul de subiectiv. ii recunosc titluri de proprietate pentru diferite zone, chiar daca nimeni nu revendica povestile de-acolo. le evit, o fac elegant, in vreme ce dau la pedale ca sa invart o rola de film.

vremea lor nu trebuia sa apuna, totusi. iata ca e in continuare nevoie de ele, ca nimeni nu a mutat coltul de pat si lustra (desi noua) nu este nici ea suficient de sus incat sa nu dau peste ea atunci cand ma imbrac. eu am nevoie de galeria asta de doamne corecte in fiecare zi. si nu numai atunci cand ma impiedic prin casa:

• atunci cand lucrurile, “incepand de acum”, nu vor mai fi asa cum au fost. e nevoie de lume care sa arate in cor cu degetul catre violenta schimbarii
• atunci cand somnul stinge brusc lumina
• atunci cand nu-i pasa diminetii ca intrerupe fantezii. sau amintiri
• atunci. cand?

starea se imparte si in posturi de radio. si in melodii. n-am visat toti sa avem un soundtrack pentru tot ce-am patit dupa conversatii? pai si atunci ce rost ar avea sa scriu eu despre asta?

sunt multe lucruri impartite pe care ma apucasem sa le enumar, dupa aia mi-am dat seama ca scriu inca o prostie. exista posturi normale, deschise, sincere si cursive. si exista celelalte, in care ma impiedic pentru fiecare cuvant. exista un blog pentru mine si un blog pentru ceilalti. un blog pentru unii si unul pentru altii.

cand e soare afara este fie un cod rosu aniversar, fie o canicula urata. daca as alege eu ce sa topeasca…

exista seri in care nu pot sa dorm si seri in care nu vreau sa dorm. nu nimeresc nicio finala nba. exista dureri suportabile si d-alea care ma fac sa gem, fara ca intre ele sa fie o diferenta normala de intensitate. ba cateodata e chiar invers si mai pot sa merg desi ma doare mai tare decat atunci cand am zis “au”. ceea ce-mi aduce aminte de atunci cand am cazut pe munte si n-am mai scris – a fost urat, d-aia n-am mai povestit.

si exista amintiri de zambet si amintiri pentru regrete. astea din urma vin aleatoriu.

dupa saptamani de nu le mai despic in patru ci le si tin minte, le si pun cap la cap, sa zicem ca am reusit o realitate alternativa. ceea ce construiesc ajunge insa sa fie sumbru trist, pentru ca trag de obicei ce-i mai scurt si mai cu ghimpi, mai nefericit si sec, pentru ca se prefera prefer mereu alternativa mai urata. ceea ce rezulta nu e cu nimic mai putin tentant decat… o bijuterie sa zicem, dar asta pentru ca sunt totusi subiectiv. ai zice as zice ca rezultatul muncii este ‘prost’, daca n-as crede ca traind in kill bill realitatea va fi love actually. eu fiind ultra pregatit pentru ea.

ce-am construit eu tragand din fiecare indiciu paiul cel mai scurt este in plus si delicat. abia sta in picioare pentru mine, si nici atat – daca stau sa ma gandesc prea mult reusesc sa ii strivesc tot sensul.

vestea buna: am fost atat de atent la detalii la vremea lor incat acum pot sa ma uit de sus la realitatea alternativa. daca n-o fi nimic acolo, eu ii pun oricum in loc ce-am construit. si m-as uita in continuare la propriile detalii cu priceperea cu care in maramures eram pregatit sa caut carul mic. sau carul mare. sau nu stiu ce alta constelatie. dar am adormit

viata ar pierde foarte mult din audienta la cat de mult se impiedica, revine si repeta. asa ajunge o problema medicala sa tina maxim doua episoade (asta inseamna 2 saptamani – cand eu intru deja in a treia luna), cand moare cineva e grav o saptamana, apoi trecem la trecutul peste; intalnirile se termina cu sex in acelasi episod, iar de obicei o despartire exista doar intr-o fractiune intriganta (daca nu cumva iubirea a fost impartasita – to be continued; sau daca nu e final de sezon – cand se apropie in sfarsit de lunile corespunzatoare). episoadele mai au marele merit ca iti dozeaza implicarea, pe ceas: 20 si ceva de minute pentru friends, 40 si ceva de minute pentru house (unde n-am mai fost de multa vreme atent la povestea scurta, la cazul medical; a inceput sa nici nu mai fie paralel cu personajele). maxim o luna daca vrei sa treci prin tot seinfeld. si chiar si un film: in 3 ore cineva se naste prost, place, alearga, iubeste, pierde, cauta in continuare sau asteapta, pateste, regaseste, sufera, accepta, totul pe muzica perfecta. eu scriu un post in cateva zeci de minute, de ceva vreme au inceput sa fie mai multe, dar il traiesc si in alte randuri care n-ajung pe ecran. daca nu masuram in episoade ceea ce se intampla cu mine, atunci eu ma gandesc si pe strada, am jumatati de insomnii, ma trezesc departe sau nu ma trezesc cateodata, uneori n-am inspiratie si ceva de 2 ani parca se intinde pe mai mult de-o viata.

sigur, pana acum probabil ca as fi fost inlocuit, daca nu trageam cu dintii de episoadele mele. nici macar mie nu-mi mai vine sa repet lucruri care s-au intamplat deja in sezonul trecut. cuvintele fug de mine atunci cand au senzatia ca se repeta, niste orgoliu inca in putere le alearga lovind amenintator cu un bat in aer. personajele principale au ramas tot alea, habar n-am ce-i cu sfarsitul de sezon.