dar nu despre asta as fi vrut sa scriu. incepusem o cronologie pe foaie, din dimineata zilei de 22 noiembrie. prima mentiune a fost retroactiva – mi se paruse mie ca 5:50 nu trebuie sa existe intr-o duminica asa ca ma culcasem la loc. am renuntat odata ce-am avut treaba de facut, dar tot ce merita povestit in cuvinte mi-a ramas in cap (cifrele le publica alte bloguri, mai de succes, numite si presa in ansamblu).

la 7 dimineta un domn tipa ‘noi vrem sa votam’ si ne-a refuzat prima incercare de sondare. jumatate de ora pana la urmatorul alegator am incercat sa ghicesc unde se grabea la ora aia atat de dimineata, cea mai buna optiune fiind o nunta.

pana la 12… am avut numai geoana si basescu, cu mici oameni matinali care aveau niste treaba, dar au venit si pentru crin. multi dintre ei au legat votul de biserica, catre slujba sau intorsi de acolo, drept pentru care… au votat cu geoana (imi aduc aminte de reperul lui moral – patriarhul daniel, cati sa fi fost multumiti de raspunsul asta?). spre amiaza, cand toti batranii constiinciosi au ajuns sa-si spuna cuvantul, mai toata lumea era descumpanita: mircea geaoana era votat din plin, basescu in secret, crin antonescu era al treilea, iar alti oameni religiosi votau cu becali daca tot ‘nu trebuie sa ne spuneti neaparat, dar asta e tot scopul pentru care v-am intrebat’. pareau, totusi, parveniti.

cu oprescu n-a votat mai nimeni. mi-au raspuns vreo trei astfel de cetateni, naufragiati. stiau ca e degeaba, dar sperau totusi iar eu a trebuit sa le sparg balonul de sapun. mai nimic nu era, oricum, confidential. iar rezultatele pe sectie… nu-s semnificative. de-asta mi se pare mult mai reprezentativa povestea cu comportamente, judecati si feluri de-a gandi, care nu incap in chestionar. nu stiu cum sa le marchez, sunt cam multe, dar sper sa va pot castiga bunavointa si rabdarea.

toata ziua am fost inconjurati de tineri si fetite porno. ramane un mister cum la ora 6 copilele de 20 de ani au inteles ce important era sa arate prezentabil, in vreme ce eu eram cu un hanorac prea mare si decolorat, ciufulit si murdar de pix pe mana. se flirta intre partide, se trimiteau priviri si catre baietii aia doi cu chestionare. de-asta nu cred ca e momentul ca eu sa intru in politica, nu cred (inca) in modelul ambalat frumos si trimis pe traiectoria boureanu. udrea nu mi se aplica, dar fetele… fetele alea o sa ajunga pana la mijlocul drumului exact ca ea. sunt sigure ca au de castigat inainte sa se faca o selectie. erau si cativa baieti, ei probabil o sa renunte la obiceiul prost de a face politica de tanar, pentru ca flirturile nu-s pentru pozitii egale, ci pentru alea de mai sus.

toata lumea era descumpanita, daca nu cumva agatase un jandarm (si erau doar doi). nu roia nimeni in jurul nostru care sa miroasa a trandafiri. daca erau prin sectie, atunci nu erau interesati de cifre.

spre pranz am primit niste mancare, cu sloganul ‘hai pdl’ sau ceva cu basescu, oricum. ne facusem niste prieteni, iar un domn la costum era bucuros ca ii castiga echipa. ne-a dat si noua niste mancare cumparata (probabil) din banii nostri indirect si pregatita la o cantina dotata direct din banii nostri. toti observatorii de la pdl primisera cate ceva de-ale gurii – ca sa nu plece din sectie si ca sa stea linistiti, probabil, ca e de unde, e de bine.

o doamna de la bec a trimis un presedinte de comisie acasa. avea baston, din cauza unui defect congenital de mers. in concurenta cu dublura lui de presedinte de comisie, a pierdut: nu avea nici tocuri, nici fund conturat, nici macar o camasa argintie peste un sutien push-up. nici ruj si cu siguranta nici atitudinea corespunzatoare.

iar unii oameni te cautau cu privirea. mult mai putini au fost cei care mi-au dat cu punga spre cap, cu punga lor portocalie, scarbiti de mogulii care umbla la cifre si de televiziunile care renunta la tot ce-i portocaliu din platou. ah, acelasi fel de-a gandi il avea si o fetita, tot de la pnl: a chemat jandarmii, semnaland un incident la masa membrilor din comisie. acolo unde se dadeau buletinele de vot ar fi fost plasat strategic un pix. un pix rosu, care chiar daca era rotring, era facut la comanda pentru un geoana care nu contenea sa-si faca o campanie subliminala.

un domn cu fular alb, se plimba incet de la vot spre casa cu ‘hai romania’ inscriptionat citet. era prapadit, batran, refuzat de toate si bucuros ca ii tine campania de cald. atat de bine ar fi fost sa mai continue campania inca 4 ani. 5, sa dea dumnezeu! daca totul era de pomana, atunci si apa baietilor cu chestionare putea fi dorita liber. dar l-am refuzat cu cel mai clar dispret pe care l-am simtit in ultima vreme. era, pana la urma, din banii lui vecinu’, ce-i cu poftele astea razlete? si de unde pana unde bem noi unii dupa altii? du-te, domne, d-aici!

a fost toata o zi frumoasa, si mie mi s-a parut. lumea era multa si organizata, isi croise toata duminica astfel incat sa puna si o margica in urna. toti pareau mai inteligenti decat intr-o zi normala, semn ca se poate. ieseau din casa, dezbateau pe drum, erau intelegatori si aveau un simt al datoriei pe care mi l-am dorit sa-l gasesc de fiecare data cand am vrut sa fac ceva nu-singur. se vedea ca dezbatusera ceva in ziua respectiva si ca la televizor nu mai rula informatie gata mestecata. in ziua asta frumoasa am intalnit doar doi oameni nervosi, amandoi sariti de pasul chestionarului. un singur betiv.

o doamna, pana sa uit, uitase de la urna pana la iesire cu cine votase. nu mi-a venit sa cred, am insistat. mi-a spus in soapta, ca si cum ar fi tradat un secret (confidential nu suna atat de bine), ceva ca eu sa ma aplec. chiar nu mai stia, dar mi-a descris candidatul cu care votase:

- ala, mama, care are afise multe prin oras
- aaaah! aaala! ala care?
- ala care a aparut si la televizor in ultima saptamana
- da, cred ca stiu care. si am inregistrat un refuz de a raspunde la exit poll din partea unei femei de 80 de ani (la prima vedere)

oricum, domnul geoana merita votul nostru. sau basescu, ‘ca ne-a dat in plus la pensie’. crin e in regula, dar ‘il trage in jos fostul ministru’ cateodata. si este unanim acceptat ca ‘nu are partid care sa-l sustina, pnl e de 18%’. iar crin ‘nu e ca basescu care si-a facut partid. bravo lui! a santajat, i-a amenintat…’. in principiu, pentru ca meritati un premiu pentru a fi citit pana aici, interesati de politica si pacaliti cu altele, mai nimeni nu voteaza in turul 2 cu basescu, in afara celor care l-au sustinut si in primul rand. voturile de la crin sunt oricum antibasescu, cele ale lui geoana sunt de obicei consecvente.

iar mecanismele de gandire care pot defini mai tarziu exceptiile, cele de care am aflat eu la sectia din zona lacul tei, il fac pe geoana comunist (deci daca nu crin, atunci votam basescu) sau pe crin neexperimentat (daca nu geoana, atunci basescu). iar eu am votat cu crin antonescu, optiunea mea pentru turul doi confirmand oricum regula: geoana, psd, alternanta la cotroceni.

si cred ca mai fiecare se leaga de cate un esec. asa ca, daca am si mai multe secunde libere (de 1 nu mi-a fost niciodata frica) de la nimicul pe care nu-l am de facut, mi-e teama ca se reduce la ceva deja cunoscut. am o teama fundamentala ca imi bat joc de tot ce pot sa fac, de potential. imi propun sa fac o pagina de design pe blog, sa sterg una dintre alea care exista (fie bucket list, fie whish list; poate amandoua, nu stiu daca ma exprima intr-atat de bine) si mereu ma iau cu altele.

eu sunt genul de om care a descoperit epoca mecanismului de protectie descris mai sus acum multa vreme. atat de mult sa fi trecut de atunci incat nu mai stiu cand. poate ca atunci cand am invatat sa fiu deschis, poate ca exercitiu de singuratate, dar astea sunt numai supozitii. cand se schimba cate ceva simt mii si mii de intepaturi mici, in tot corpul pe care mi l-am amortit cu confortul asta. daca adopti si tu atitudinea astea – toate surprizele de-acum inainte vor fi surprize placute!

si mai sunt mecanisme prin care ma feresc eu de lume. functioneaza mai prost daca le zic, dar aleg sa o fac pentru ca ma schimb mai putin daca le recunosc, mie fiindu-mi scarba de schimbarea neprogramata/necontrolata. a sta pana la ora 1 noaptea singur, intr-un proiect de grup e inca unul dintre ele. elimina riscul unui esec, distrugand ce poate in cale, totusi. rezultatul a fost cateodata bun; in consecinta m-a costat, in parte, o relatie. cand eram in facultate si nu credeam in a lasa lucrurile sa-si urmeze propriul curs, am si dormit cateva ore in biroul unde lucram la o cercetare. cu o alta ocazie am facut si sex. stiu ca am apucat sa bifez una dintre fanteziile lumii. incercand sa controlez o gramada de chestii am dobandit un cv care poate fi redus la 3 pagini. am colegi care o duc mult mai bine adaugand fantezii pana la 3 pagini.

mai am… ca de cele mai multe ori am radicalizat cate o cearta. iar la nivel de principiu voi avea intotdeauna grija sa am dreptate.

de astea ultimele doua am impresia ca am mai trecut. ramane deci sa renunt la pesimism, sa vad ca e totusi bine sa capat o experienta in plus si sa nu am pretentia de la mine ca, inscris pe culoarul lin pe care alearga cate un intern, sa fac spectacol sarind mult mai sus decat mi-o cere cate un obstacol. nici mai artistic, nici mai repede. daca se cheama optimism, o sa-mi fie greu, poate avem un alt nume pentru a alerga frumos si cu pasi siguri de greselile lor trecute.

later edit: avea george un birou configurat pentru somn; ar fi fost tare bun pentru omorat zilele in care jobul inseamna sa stai pe scaun

din internship nu pot sa scriu. chiar daca termin mai devreme, o sa raman pana pe la 7.

o sa imi doresc in continuare toate obiceiurile. si n-as vrea sa imi uit ambitiile dinainte de program. am de invatat sa desenez, dar asta numai dupa ce strang bani de o tableta grafica. niciodata nu se poate, nu stiu de ce. am de suspendat firma, lucru de care o sa incep sa ma ocup maine dimineata: asta inseamna ca o sa ma intorc pentru prima oara de la ghiseu, neavand vreun timbru sau vreun act complet. trebuie sa strang bani si de telefon, vreau touch-screen/nu vreau touch-screen. si mai sunt…

nu cred ca mai schimb bannerul, desi intr-o vreme faceam asta in fiecare saptamana. nu cred ca mai schimb nimic la blog si o sa ramana ceea ce credeam ca trebuie sa fie dintotdeauna: un jurnal, o extensie prin continut (pentru ca forma se aplica retroactiv si e mereu un exemplu al atitudinii curente).

si nici nu cred ca mai astept pana o sa am frustrari. marea diferenta de care ma voi teme de acum inainte este aia de a scrie cand am timp - orice. si poate apuc sa ma plang inainte sa am net, drept pentru care nu o sa mai razbata framantarile toate din fiecare zi pe net. poate nu o sa am de unde sa notez lucrurile care m-au suparat. sau poate o sa vreau sa compensez mizeria in loc sa o rascolesc.

nu ma descrie delasarea asta, dar pe masura ce se intampla chestii… poate o sa-mi lipsesti atat de mult incat sa renunt la ceva. la somn?

update: m-au intors, evident, din drum. doamna de la orientare are impresia ca trebuie sa dea doar formulare. iar pentru orice intrebare, ma trimite la asistenta, unde se plateste. n-are chef deloc sa ia salariu, nu o inteleg.

update: am mai castigat un heckler pe blog. d-aia se modereaza comentariile

update: blogul, scris dupa ce ma asez eu la tableta grafica, ar putea sa arate cam asa

si au trecut niste luni de zile de cand ma deranja pe mine discriminarea publicului. nu s-a intamplat nimic.

intre timp… am auzit ca au marit cate-o factura si asta mi se pare foarte credibil. avusesem si eu aceeasi senzatie, dar niste cifre si niste rapoarte m-au convins sa nu fac valuri. mi-am optimizat abonamentul, am fost fericit doua minute si mi-am vazut de drum. iar pe drum, cautand oportunitati de cariera am aplicat la modafone.

sa fi fost august, sa fi fost inceputul lui septembrie, cert e ca am transpirat de emotie si din cauza temperaturii. am stricat camasa ocazionala inca de pe holul supersediului. si pentru ce? in total cred ca am beneficiat de atentia umana a cuiva vreo 12 minute. a meritat, nu vreau samint, pentru ca m-am bucurat foarte tare sa fi trecut ulterior de test. o picatura care picura cu o anumita frecventa intr-un lighean il va umple intr-un timp, diferit de cel pe care il mai are de trait o musca care face trasee intre doua trenuri pe cale sa se ciocneasca, iar productia de grau a romaniei este intr-o mare masura diferita de cea aproximata din ochi referitoare la porumb. multe calcule de logica de afaceri m-au facut sa ies din timpul de 30 de minute pentru 40 de intrebari. sau invers.

ceva tot facusem bine, se pare, din moment ce am trecut de teste (sa tinem minte asta cu trecutul de teste) si m-am dus la o a doua intalnire. ceea ce cred eu ca m-a ajutat a fost al treilea test, intre ele a mai fost ceva de cod sql la care am scris o paranteza – nu stiam absolut nimic, dar as fi invatat bucuros. am incheiat cu o situatie de afaceri la care m-am bucurat ca in sfarsit n-am mai transpirat ci dimpotriva, nu am incetat sa scriu sugestii.

nu mai scriu ce mi-au dat la test.

si ramane ca ne auzim saptamana viitoare. saptamana viitoare viitoare am sunat eu, dupa ce am asteptat ca un copil sa vina craciunul si sa sune modafone. au sunat, dar numai ca sa-mi propuna tot felul de alte oferte, abonamente si prelungiri. o sincronizare oribila, la care eu n-am putut decat sa raspund cu amabilitate: entuziasmul, paranoia, nesiguranta ma trimitea cu gandul la “poate e un test”. am sunat eu, sa cer feedback, asa cum scrisesem la marile dependente personale in cv. nu se luase nicio decizie, dar sigur ca urmau sa ma sune si daca raspunsul era negativ. in felul asta puteam si eu sa aplic din nou la oportunitatile lor de cariera (celelalte) la care ma uitam cum expira. altfel as fi dat impresia ca nu sunt hotarat.

mie mi-ar fi placut sa lucrez la modafone. zilele trecute m-am intalnit din nou cu ei, fix cu resursele umane cu care am stat la test si la interviu. si m-am bucurat din nou la standul lor rosu, am inceput sa le explic ca am venit la targul de joburi si mi-ar placea sa aplic din nou, chiar daca ne cunoastem oarecum. si culmea! chiar ne cunosteam, desi parca numai eu imi aduceam aminte.

jobul era inca disponibil. poate ca n-au gasit ce cautau si au reciclat toate cv-urile. nu, pur si simplu nu se hotarasera.

eu le dau mail imediat ce ajung acasa. am vrut sa-mi exprim din nou interesul pentru job in sine, dar mai ales de a lucra cu modafone. asa de mult mi-ar placea o companie atat de mare. politicos, entuziast, am atasat inca un cv – mai actualizat si cu mai multa energie.

n-am avut unde sa-l trimit. adresele sunt tare generale, nimeni nu are adresa cu numele lui, coada de maimuta, modafone.ro. cei care au, nu fac lucrul asta public. am scris pe cariere, asa cum mailul despre discriminare l-am trimis la contact (de la care am primit si raspunsul; contact si mai cum? nevermind).

in raspunsul de astazi… le pare rau ca n-am trecut de test. desi am trecut. dar am fortat usa fix cat sa-i enervez si sa o tranteasca.