dar e mai usor sa ai un motiv medical, lumea poate sa empatizeze mai usor si cred ca te vede mai putin nebun. cine nu s-a lovit vreodata cu degetul mic in piciorul de la pat? indraznesc sa spun ca toti am dat si cu genunchiul de banca – asa ca e foarte usor sa ridici la patrat pornirile de house. am si eu scuza cu genunchiul. am adaugat la ea un umar care arata al naibii de bine in cinci culori. iar astazi m-a durut stomacul incredibil de tare. nu stiu ce a fost otravit.

suferinta asta este tare simplu de transmis, daca ar fi venit ea intai… scapam mult mai usor. medical, va pot explica imediat ce ma doare si putem ajunge indata la sugestii de medicamente pe care eu o sa le refuz (alt apoveste). dupa care totul va trece intr-o poveste cretina pentru ca n-a murit nimeni.

nu iese niciun episod frumos din suferinta fizica, niciun serial de emmy, niciun blog de mine.

in partea cealalta, insa…

si am fost in tineretului, acolo unde sunt niste partii si zapada din oras care dispare atunci cand isi fac treaba autoritatile. se zvonea ca e lume care se da cu placa, iar asta nu ma interesa deloc. dar nici acasa n-aveam ce sa fac… m-am dus si era un derdelus plin cu 50-60 de persoane. erau mai multe partii, una dintre ele avea si 2 tunuri de zapada, fiecare dintre ele o surpriza placuta pentru un bucuresti care de prea multa vreme n-a mai fost atat de alb.

si, bineinteles, am ciugulit o punga de pe jos. m-am dat. a fost fun, m-am intors sus si am gasit ceva si mai tare: un capac de tomberon. l-am incercat pe cel mai abrupt derdelus, ala care avea din loc in loc si cate-o rampa de mini-zbor si mini-durere-de-fund. a fost si ala fun. m-am intors sus si am aluncat pe ceva: o bucata de plexiglas, oglinda.

si am incercat-o pe-aia, cu haturi montate de cineva si cu o mica parte curbata, ca sa bage zapada sub mine in timp ce iau viteza. a fost facuta de un mare inginer. si aluneca perfect, tot pe derdelusul cel mai abrupt. atat de perfect incat la capat am sarit un pic doar ca sa aterizez in zapada afanata adusa de prin oras. drogat cu adrenalina am incercat inca o data, am cautat adepti, apoi am incercat inca o data.

a treia oara cu noroc. pentru ca, uitasem sa povestesc, fix inainte de capat era un copac spre stanga. l-am nimerit, oricum nu mai vedeam nimic de la frana cu bocancii care ridicau praf alb in aer si de la blitul unei fotografii pe care, bineinteles, o sa o public. vedeam rosu. m-am oprit in copac, intors un pic pe-o parte, cu tibia in pom si cu lovit undeva, dar nu stiu unde, incat sa ma tina durerea si a doua zi (adica azi). dar cel mai tare ma doare genunchiul, pe care l-am flexat brusc si pana la capat.

eu n-am avut niciodata probleme grave cu bucatile astea ale corpului. desi nu m-am ferit, nici luxatii de glezna n-am avut, nimic rupt, la genunchi m-a durut doar un pic dupa multe, multe antrenamente facute inconstient si fara incalzire. capul nu l-am avut spart, doar o unghie mi-am prins in portiera de la masina si de cateva ori mi-am luxat degetele cand nimerea o minge de baschet aiurea. si sper sa fie cazul asta si acum (alternativele m-au cam speriat: menisc – operatie, vezi patricia; ligament – operatie, vezi jordan; orice chestie care doare in continuare – investigatie prin artroscopie – vezi vecinu’)

in cateva zile ar trebui sa ma lase durerea, sau sa ma duc la medic si sa-mi zica ce.

intr-un fel sau altul, poate vor fi de ajutor informatiile medicale, iar lume cu simptome similare si engleza mai putina in cap se va bucura de google. pana atunci, ca sa fim toti linistiti, iata ce s-a intamplat cu mine saptamana trecuta (in care stiu ca nu am scris):

1. de cand eram eu mic si nu existau betisoare de urechi, mama imi facea curat. cu ce apuca. tin minte ca rula niste vata pe un chibrit. imi placea, era senzatia de care se bucura orice animalut.
2. si am crescut, s-a intamplat sa apara astea si eu sa ma descurc singur. am devenit din ce in ce mai pretentios, apoi dependent, apoi am reusit sa-mi zgarii timpanul. asta nu stiu cand s-a intamplat, dar probabil ca foarte recent, la doctor a vazut asta cand m-am dus saptamana trecuta.
3. m-am trezit in doua nopti de durere. dupa prima am crezut ca am stat in curent, mi-am luat niste tampenii de la farmacie cum s-a facut ziua. un calmant lichid care se picura in ureche, aia mi-a recomandat, desi n-ar fi fost indicat daca aveam timparul fisurat, crapat sau spart: ar picura calmant in creier, ma gandesc. mie imi plesnea ceva in jumatate de cap, iar urechea pulsa si ma injunghia din ce in ce mai tare, insuportabil spre seara.
4. medicamentele de la farmacie nu au ajutat, mi-am facut curaj si m-am dus la Institutul de Fonoaudiologie și Chirurgie Funcțională ORL, cu trimitere  de la medicul de familie pe care scria student si otita medie acuta (cautasem pe net, simptomele cu asta se potriveau). m-a consultat o medica, cu  trompa aia mica de ureche cu care apasa in dreapta, stanga si oriunde mai ramanea loc pe canal. mi-a crapat capul de durere, dar n-a trebuit sa dam niciun ban, nici formal, nici informal. rezidenta a concluzionat ca nu e otita medie (otita medie implica timpanul, la mine era externa), dar a vazut ce e pe timpan si l-a descris ca hemoragic. m-a speriat si mi-a scris o lunga reteta scumpa.
5. aud mai prost cu urechea dreapta, dar cica se reface. mare parte din vina cred ca o are si canalul obturat, desi la audiograma mi s-a spus ca nu conteaza timpul de reactie. ceea ce e gresit, pentru ca sunetul se aude din ce in ce mai tare. nefiind sigur pe ce aud (in urechea infundata imi ascultam propria respiratie de 2 zile), am apasat mai tarziu si am avut nevoie de 10 decibeli in plus.
6. de atunci ma duc zilnic sau la doua zile, am luat antibiotic (augmenting) si un anti-inflamator puternic (ketonal forte). s-a calmat infectia (a carei cauza nu o stim, dar nici nu ne-a interesat). am luat 8 sau 9 medicamente diferite (unul care inhiba stranutul, un sirop care dilueaza mucoasa, rivanol care trage infectia etc.), mi-a bagat in ureche 20 de cm de bandaj pe care mi l-a scos un pic patat de sange prima oara. m-a speriat, din nou.
7. astazi nu am apucat sa ma duc la control, trebuia. am ramas cu o datorie la fisa pacientului, cu adeverinta de la scoala care atesta ca sunt student. am aflat ca nu mai sunt, ca masterul trebuie terminat in perioada alocata sau deloc. iar acum, sunt in situatia nasoala de a-i incurca pe medici, amanand cu pretextul ca nu am semnat inca contractul de studii postuniversitare. cat  mai am otita, se cheama ca sunt doctorand. imi pare rau.

asta e un update, scris asa cum are omul chef cand e putin bolnav. pe viitor ma astept sa am mai putine intamplari legate de bazin si sa ma sperii de fiecare data cand imi bag un betisor in ureche – asa cum toarna alcoolicul anonim intr-un pahar pentru altcineva. cred.

ma doare capul asa cum nu m-a mai durut. si un pic urechea. atat de tare incat imi doresc o senzatie de greata, poate scap de… nu stiu, asa m-am gandit, ca mi-ar fi mai bine dupa doua degete pe gat. am bagat 3, 4 le-am terminat pe toate 10 si am obosit. nu e niciun fel de-a sta in care sa ma simt bine, niciun zgomot care sa nu ma zgarie pe timpanul deja chinuit si niciun punct de echilibru. mereu ma gandesc ca ar trebui sa ametesc, nu o fac, dar ma gandesc ca poate acum. nici? acum! nici!

m-am tot intrebat ce as putea sa scriu acum si nu simt nicio opera de arta. mai rau imi simt urechea dreapta, pe care daca as taia-o n-as scoate decat un tipat. nu o opera de arta, nici o descriere reusita care sa echivaleze cu vreun pictor. inspiratiile de genul asta sunt rare, probabil ca nici n-au fost puse in practica de fiecare data. cand doare atat de tare incat sa vrei sa se termine, optiunile probabil ca nu se termina la a te exprima.

de cata durere o fi nevoie ca sa-ti faci curaj? sa iti explorezi nebunia? mi-am pus problema asta in treacat. poate inintiatic (ca asa trebuie sa inceapa), poate prevazator. poate ipohondru, da.

si e foarte urat sa stai singur. pentru ca… daca n-ai somn – esti si mai singur. pardon, sunt mai constient de singuratatea mea. cand m-am vaitat prima oara, n-a intrebat nimeni daca ma doare, iar cand am suspinat o data… n-am simtit niciun reflex. m-am gandit sa ies in lume, dar n-aveam unde si m-am impiedicat de tot de asta. fara tina, trebuia sa ma imbrac si sa bantui dupa o farmacie care sa ma trimita la doctor. singur, la coada de triaj… imi sta mai bine acasa si poate reusesc sa adorm la loc. parca mi-a trecut din cap

deci nu stiu… nu ma simt bine deloc. ma doare capul, una din urechi si imi doresc sa vomit fara niciun succes.

later edit: am revizuit ce scrisesem atunci, chiaun. as retrage lucrurile cu voma, dar sunt cat de cat adevarate.

update: mi-am dat seama, cand eram mic ma mai durea asa urechea. imi dadea bunica un saculet mic cu sare calda sa-l tin acolo sa ma calmeze. si cred ca apa cu sare? sau ulei? oricum, niciuna nu o sa se repete. nici nu vreau, nici nu are cine sa ma ajute convinga

update: o oarecare otita medie acuta. sau externa, pentru ca am simptome si de dincolo. sper sa nu poata fi amandoua, daca sunt – cat o sa ajung sa dau pe antibiotice? noroc cu mama, am trezit-o, e operativa

update scris la sanatate