eu sunt sau as vrea sa fiu genul de om care semneaza citatul “picatura chinezeasca ticaie intre 9 si 6, cu pauza de masa, oprindu-se temporar in weekend”. ala sunt eu: cel caruia ii vine ideea de plastic plastica sa descrie un internship conform celor mai sumbre asteptari ale lui. nimic nu poate sa mai fie dezamagitor daca reusesc sa ma complac in ceea ce-i mai rau posibil. imaginatia si convorbirile mele recente au fost astfel croite dupa un model subconstient.
eu sunt genul de om care a descoperit epoca mecanismului de protectie descris mai sus acum multa vreme. atat de mult sa fi trecut de atunci incat nu mai stiu cand. poate ca atunci cand am invatat sa fiu deschis, poate ca exercitiu de singuratate, dar astea sunt numai supozitii. cand se schimba cate ceva simt mii si mii de intepaturi mici, in tot corpul pe care mi l-am amortit cu confortul asta. daca adopti si tu atitudinea astea – toate surprizele de-acum inainte vor fi surprize placute!
si mai sunt mecanisme prin care ma feresc eu de lume. functioneaza mai prost daca le zic, dar aleg sa o fac pentru ca ma schimb mai putin daca le recunosc, mie fiindu-mi scarba de schimbarea neprogramata/necontrolata. a sta pana la ora 1 noaptea singur, intr-un proiect de grup e inca unul dintre ele. elimina riscul unui esec, distrugand ce poate in cale, totusi. rezultatul a fost cateodata bun; in consecinta m-a costat, in parte, o relatie. cand eram in facultate si nu credeam in a lasa lucrurile sa-si urmeze propriul curs, am si dormit cateva ore in biroul unde lucram la o cercetare. cu o alta ocazie am facut si sex. stiu ca am apucat sa bifez una dintre fanteziile lumii. incercand sa controlez o gramada de chestii am dobandit un cv care poate fi redus la 3 pagini. am colegi care o duc mult mai bine adaugand fantezii pana la 3 pagini.
mai am… ca de cele mai multe ori am radicalizat cate o cearta. iar la nivel de principiu voi avea intotdeauna grija sa am dreptate.
de astea ultimele doua am impresia ca am mai trecut. ramane deci sa renunt la pesimism, sa vad ca e totusi bine sa capat o experienta in plus si sa nu am pretentia de la mine ca, inscris pe culoarul lin pe care alearga cate un intern, sa fac spectacol sarind mult mai sus decat mi-o cere cate un obstacol. nici mai artistic, nici mai repede. daca se cheama optimism, o sa-mi fie greu, poate avem un alt nume pentru a alerga frumos si cu pasi siguri de greselile lor trecute.
later edit: avea george un birou configurat pentru somn; ar fi fost tare bun pentru omorat zilele in care jobul inseamna sa stai pe scaun