am dezvoltat un gest de a saruta periuta de dinti.
later edit:
asa mi-am inceput astazi ziua. singur.
nu stiu cand am inceput sa prelungesc miscarea. sper din tot sufletul sa nu fie ceva falic in subconstient. pentru ca una peste alta e totusi ceva frumos. e o constatare care pare mai plina de arta decat orice la prima vedere si uitandu-ma in spate. tin minte ca dimineata aveam senzatia ca am descoperit ceva despre mine, ca am facut un gest asa cum ar trebui. poate e aceeasi senzatie cu pregatitul meselor nud, nu am ajuns inca sa ma accept atat de mult. dar a fost frumos, a parut ca are sens. iar dupa atatia ani de zile… parca m-am revansat si eu.
periuta aia electrica mi-a schimbat viata. de cand am luat-o o sa insemne intotdeauna acasa, chiar daca o schimb. pentru ca nu am unde sa o iau niciodata atunci cand plec. si sper sa fi intrat in etapa aia din viata in care din cand in cand mai plec.
am hotarat ca astazi a fost sambata. era pranz atunci cand am votat, nu s-a abtinut nimeni, iar eu am sarit o zi prin unanimitate. am plecat la o ora de la sarut, am ajuns in herastrau. m-am intors pe intuneric acasa si n-am pierdut nimic in afara de timp. si odata ajuns, parca totul s-a intamplat mult mai demult: de la mare parca m-am intors anul trecut, sex parca n-am mai facut de cateva luni, racoare parca n-am mai intalnit de saptamani intregi. de cateva ore imi tin respiratia, criza e de cand ma stiu. scriu la postul asta de zile intregi si nu stiu unde sa strig “hai odata!” pe care il tin de prea mult timp in mine. de zece ani nu m-am spalat pe dinti.
(primesc intrebari despre orice nu s-a inteles din enumerarea de final. rog seriozitate, ca de obicei)