un nod in gat

un grup de sase pleaca din medias spre alba: o mama, doua fiice, o tipa trecuta de 45 cu buricul pe afara si cu fata de alcoolica si un cuplu rrom. el burtos, trecut de 35, cu pleata, par cret prins in codita, un lant, tot arsenalul; ea, tinerica, frumoasa, poate clasa a 10-a (povesteste de liceu intre doua pupaturi), cu sanii uriasi scosi la vedere. pe masa pun o carte despre iubirea lui dumnezeu. inteleg ca motivul calatoriei este o conferinta religioasa. nu imi dau seama ce religie, dar ma distreaza. sunt plini de speranta.

un tip din germania, freiburg mai exact, student la medicina, se intoarce acasa dupa un backpacking pe la noi. a fost prima lui vizita. i-a placut, i s-a parut insa ca toti incearca sa il fure. dar si ca toti sunt foarte ospitalieri si dispusi sa stea la o poveste cu tine. ii explic ca noi nu cunoastem raceala protestanta si ca proprietatea si vecinatatea sunt cumva… fluide ca si concept. ii place, rade. are pe masa o carte despre orient, pe care imi spune ca a citit-o, un roman care se petrecea in imperiul otoman (cica l-a facut sa inteleaga mai bine care e treaba pe la noi – ii spun ca noi nu prea am fost sub dominatie directa, nu ma crede). si ‘der mann ohne eigenschaften’ a lui musil. ii spun ca eu nu am reusit niciodata sa citesc cartea aia pana la capat si cred ca ma condamn prin asta la o parere proasta. dar e ok, nu imi fac probleme. in vama, la romani, pe el nici nu il verifica, arata de la 3 metri distanta ausweisul de bundesrepublik si vamesul ii spune gute reise. la mine se holbeaza 2 minute, compara poza cu fata mea transpirata, ma intreaba unde merg si de ce, zice bine si pleaca. adica eu sa nu am o gute reise? la unguri, aceeasi poveste. ma simt putin discriminat. in fine.

in vagonul restaurant, care este unguresc, mananc o supa e tomate asa cum o facea bunica-mea si mai comand o friptura cu cartofi prajiti. comunicarea este bajbaita, pentru ca desi inteleg tot ce imi spune tanti, imi ia cam 2 minute sa procesez un raspuns de 6-7 cuvinte. daca supa era buna, felul doi este oribil. o chestie decongelata plina ochi de untura scarboasa si de boia dulce. las cam jumate in farfurie, tanti se uita si zice ca de ce nu mananc? sigur nu m-am saturat … (au o obsesie ungurii, sa nu le lasi mancare in farfurie ca ii jignesti tare, e o chestie la care se cred tare buni). eu zic ca as manca, dar e prea uleios. la care ea, “hat persze, ez magyar etel !”. ok, daca toata mancarea ungureasca e asa as vrea sa ma intorc acasa, pe loc (dar stiu ca nu e).

in budapesta astazi a fost gay parade. si nu am mai vazut atata politie niciodata. si asa bine inarmata. orasul a devenit un labirint si prietenii unguri/ardeleni se distrau facandu-si unul altuia curaj sa mearga sa vada zirkusul. imi tot povesteau de 23 octombrie 2006 si ca si acum va fi la fel. nu intelegeam de ce si credeam ca pe aici lumea e mai lumintata. dar nu e. pe malul dunarii un domn tanar, ras in cap si cu un gabarit impresionant ne-a facut homosexuali imputiti in timp ce trecea cu masina pe langa noi, in dulcea limba ugrica. eram trei cupluri heterosexuale. probabil iubirea care plutea in aer l-a determinat sa nu mai distinga in ura lui profunda.

la metrou, o bajbaiam cu ungureasca mea ca sa imi iau un bilet de zi. si tineam o hartie de 2000 de forinti ca sa i-o dau casierei. mi-a zis, in romana, ‘ai rabdare sa termin de completat’. si ne-a intrebat de unde suntem. dar asa, ca la interogatoriu. ne-am zis fpiecare portia, cele doua frumoase orase ardelene, dar se pare ca nu era good enough, ca nu am mai scos nimic de la ea. nici un cu placere la multumesc. si iar m-am simtit discriminat (putin).

si in rest, totul e bine. simt, in continuare, ca am un nod in gat care imi afecteaza cateodata si capacitatea oricum afectata de a manca cu pofta. dar incerc in acelasi timp sa cred doctorii care imi spun ca este doar stress si ca o sa treaca. de unde dracu atata stress, ca eu nu mai inteleg. asa o fi, ca doar deh, trebuie sa perseverez in ceea ce mi-a picat dintotdeauna cel mai greu: optimismul. e doar stress…

si da, se pare ca e un fel de destin al etajelor superioare la mine. din camera primita vad tot orasul, in departare. si s-a blocat litera “D” la laptop si ma enerveaza cumplit. dar n-am ce-i face, mai beau un ceai calmant si ma uit la priveliste.