2 zile mi-a luat sa scriu. 2. si nici acum nu stiu nimic cu siguranta, pot doar sa pun degetul pe ceva la mine care nu place. si cred ca-i lipsa de tortura.
vad ca nu mai plac. nu e ceva definitiv, dar e o chestie care sare intr-un anumit context: constat ca transpir mai putin dor. aud ca radiez. mananc mai des ciocolata, pentru ca am stiut odata ca are gust de sex. chiar. tot atunci insa, am inceput sa scriu trivialitati.
sigur, pe blog lucrurile au toate o cronologie fixa, la mine in cap/suflet se cam amesteca. incep si se termina in acelasi timp, gandurile fug pe culoare paralele (atunci cand reusesc sa nu cada unele peste altele si sa impiedice). recent… au sarit in sus, toate intr-o directie in care mi-e frica sa ma duc. inca. si tot fuchsia.
si am ajuns sa-mi pun problema sa nu mai scriu pentru ca o faceam bine numai cat eram atat de trist. sunt de o tristete mediocra. suparat, dornic sa impart preagreul:
- i go back to black
- sunt torturat (conform titlului de carte care ma fascineaza de cand mi l-am insusit)
- (if you go) i will surely die
- reacher for the short
- cherry lips
astea toate au fost titluri pentru ceea ce scriu acum, bune pentru acum cateva saptamani. au picat pentru ca n-am putut sa ma asortez nici acum cu povestea trista la care faceau trimitere.
daca inainte vroiam sa scap… in 2009 (pff!) vreau foarte tare sa ma explic, sa descriu. vreau sa nu mai intind nicio mana (catre una care tine pumnul inclestat) ci pur si simplu sa imi ghicesc in palma. desi nu renunt la blog pentru ca asa a batut un alizeu in lumea personala, mi-e teama sa dezamagesc, acum ca s-a incheiat marele capitol cu care am inceput in august. e o teama inradacinata mult in partea de la about me care vorbeste despre nesiguranta, de-asta am o zi de pauza si inca una si inca una.
am in continuare chinuri in fundal, dar ele palesc atunci cand cel mai rau se rezolva sau trece la ‘gen’. acum e oarecum frumos (oarecum nu-i decat precaut, se prea poate sa fie loc de foarte azi-maine). ma chinuie lipsa de directie si poate o sa scriu despre asta in loc sa o rezolv. poate o sa ocup spatiu cu un tampit care sta la intersectie pana cand vine ceva din spate ca sa-l alerge pe o cale fortata. poate nu o sa mai pierd timpul, dar o sa scriu atata timp cat il irosesc pe mine. poate ajuta pe cineva, poate stimuleaza un altfel de voyerism, poate cu un capitol nou ajung intr-o carte mai completa despre mine. poate nu mai promit, dar poate la un moment dat o sa ma uit in spate si o sa ma felicit ca nu m-am aruncat. desi imi sta in fire sa ma arunc.
n-am suficienta incredere ca sa scriu pe blog ca-s fericit. asa ca impartaseam doar lucrurile care imi apasau pe umeri. pe alea care ma inspre umeri, dinspre mine, – nu. sunt lucruri care incep cu te iubesc si arunca litere in jurul chestii asteia, iar pe astea nu am inclinatia sa le impart pentru ca se dilata. pentru prima oara nu stiu daca vreau sa-mi dilat starea astea pe botesteanu.nu, lucrurile astea… cred ca sunt prea altfel ca sa le scriu.