un simplu gand, o fotografie digitala si o batrana care nu stiu ce mai face. asa cum ziceam eu la momentul respectiv, in vara am fost in practica, intr-o comuna dinspre marea neagra. s-a chemat cercetare de teren, pentru unii dintre noi chiar a fost asta. am intalnit batrani, am cunoscut italieni, am constatat ca poti trai si fara o identitate clara, ca o “corcitura” si mai ales ca o poti spune zambind.
zambind larg, ca pentru poza, o batrana s-a lasat pastrata la mine in telefon. mi-a fost jena, mila sau teama sa o sterg intre doua statii printre care accelera metroul noaptea. in drum spre capatul de linie… mi-am gasit sa fac curat printre poze si am iertat-o de uitare. mi-a fost frica sa o sterg, pentru ca nu stiu daca a murit.
si in felul asta… poate are sens si titlul.