x

habar n-aveam ca ma intind atat, am inceput doar sa povestesc un vis in detaliile caruia aveam sa ma pierd. cand am inceput sa scriu ce-i mai jos… parea ok sa intru in povestea cu roxana, cu care am avut o relatie. cu care am iubit prima oara si am gresit primele ori. si a fost ok pana la urma, desi merita mai mult, dar mi-e aiurea pentru ca nu pastram niciun fel de legatura. s-a dus mai tot, in afara de ce isi mai aduce aminte fiecare, probabil, versiuni diferite ale unor intamplari selective (uite, iar imi vine sa speculez pe marginea asta; dupa, ne aducem aminte numai de ce ne da voie sa ne acceptam in continuare, nu? clipele urate sunt mai multe, sau insignifiante, dupa caz, pentru aceeasi persoana). oricum ar fi, am ajuns sa scriu despre un vis mai mult decat despre cinci ani din viata mea si despre iubire. dupa care am pus niste context. e mult de citit, poate chiar haotic, pentru unii chiar inutil. imi pare rau, asa a iesit.

iar unele lucruri imi sunt indiferente cand n-ar trebui sa stea lucrurile asa. altele conteaza si nu stiu prea bine de ce. ce ramane, ce-i acum, incerc sa fac mai bine. si recunosc, reusesc.

amuzante lucruri visele astea. sau ciudate, cred ca asta e de fapt. ma fac sa povestesc chestii pentru ca tocmai mi s-au combinat intr-un scenariu in cap. visele si cu intrebarea “de ce nu?” (care e cea mai manipulatoare), ele sunt de vina pentru ce ma gandesc eu sa incep acum, povestea despre roxana. in mare, pentru context.

am visat astazi la amiaza ca eram sosit pe tabere, pentru scandal, acasa la baiat. cum nu-i o parte din viata mea, e aiurea sa dau nume, mai ales ca pe toti ii cheama asa cum zic eu pe blog. si eram acolo, eu, el, fratele lui (pe care l-am cunoscut recent pe hi5 din poze si din greseala) si multa lume despre care nu stiu absolut nimic. cert e ca eram convins ca s-ar baga pentru mine, mai toti sositi acolo “pentru ca asa nu se mai putea”. avusesem nu stiu ce fuga sanatoasa de ei, printr-un fel de pestera, cu tuneluri foarte foarte inalte si preponderent maro. la un moment dat, un baiat din grupul meu a cazut de pe placa cu roti cu care se dadea sa fuga (un fel de skateboard dar mai mare) si cred ca a mancat bataie. eu am avut ideea sa ne impartim, baiatul roxanei s-a dus dupa ea, desi nici macar eu nu stiam ca e cu noi. cred. eu — arhitectul visului — am cazut in responsabilitatea fratelui, tupilat in nu stiu ce crevasa care cica ducea afara.

nu cadeam, stateam pe loc, pentru ca stie visul ca m-ar fi trezit daca ma arunca in gol. si de obicei nu-mi face asta, n-am vise atat de urate. dar stand pe loc, a devenit visul tare ciudat, pentru ca fratele s-a asezat langa mine. asa, de-o parte. baiatul roxanei a bagat chiar mana dupa el, sa-i dea un ceas, noi am facut conversatie si cordial am inteles ca aveau nevoie de ceas ca sa se gaseasca dupa aia. dupa ce ne bat, cred. simplu, tacticos, i-am cerut ceasul si l-am stricat cu un ha! corespunzator. totul un mare joc.

iar la un moment dat, s-a schimbat cadrul in apartamentul lor. stiu cumva ca era al lor, desi n-am avut bucuria sa vad ce scrie pe placuta de sub vizor. mai stiu ca era si un rastel pe care se uscau rufe, eu eram intr-un tricou si boxeri si ardeam foarte tare dupa ocazia de a ma imbraca un pic mai cool, de scandal. am un sort albastru, era si el prin vis. dar nu l-am nimerit din prima, prima oara am nimerit echipamentul unui coleg de echipa din liceu, stiu pentru ca avea numarul 10 scris cu vopsea alba dar stearsa. mic, discret, in partea de sus. mi-am gasit si sortul meu, pe asta al lui robby nu l-am luat pentru ca nu mai avea siret. detalii, detalii.

treptat, treptat picura lumea in apartament. ma speriam de unii, mi se pareau amenintatori si unul cate unul aflam ca de fapt pentru mine au venit. ma linisteam, dar pentru ei… nu prea era nici dracu. nu incepea nimic, stateam pe grupulete si nu vorbeam ceva captivant, intr-o atmosfera tensionata dar cu aspect de petrecere. gay: nici macar roxana nu era.

un gras, si-a asumat spre sfarsit rolul de maestru de ceremonii si a inceput sa strice pretentii. sa nu mai faceti aia, sa nu mai veniti dupa noi, sa rezolvati problemele discutand etc. asa se face cand n-are lumea chef de scandal, are chef de proclamatii. bataia e un compromis, pentru ca nu facuse mai nimeni din apartament performanta din asta. io ma tot intrebam intre timp, de ce nu sunt eu primul care sa se bage, ma si enerva chestia asta: ca doar era problema mea.

si de undeva, de pe o canapea care nu stiu ce era ocupata tocmai in timpul revolutiei, imi zice prietenul actual al roxanei ca nu intelege de ce mai exist eu in contextul lui. nu stia de ce nu trec peste, pentru ca ea a trecut, desi nu intelegea nici cum a trecut ea peste ce am facut eu. acum cand o scriu, n-are foarte mult sens. dar am parafrazat, ca sa sune inteligent (asta-i o precizare necesara pentru ca sunt nesimtit — cat stiu eu despre ce-a urmat dupa mine… nu-i prea bine, integru, respectabil, desi am marea libertate sa fiu subiectiv).

eu cu roxana am fost 3 ani impreuna, incepand cu o vacanta intre clasa a 11a si a 12a. a fost frumos 2 ani din astia, poate doi si ceva, in timp ce scadea. inevitabil, relatia mea cu ea a reusit sa coboare pana pe minus, dupa care a mai durat putin. nu-mi place, dar am fugit de punct la fel cum o fac acum, dar in sens propriu cand scriu ceva care o sa ma sperie ca e atat de mare. n-am incheiat nimic pana n-am ajuns eu sa prefer sa ma duc la baschet decat sa ma vad cu ea, chiar si atunci parca au trecut vreo doua saptamani. am luat o pauza, cu niste discutii destul de aiurea dupa care ne-am vazut abia in toamna, multumita facultatii la care studiam impreuna. a existat mereu o tensiune, dar ne-am impacat, eu zicand marea bula ca “te iubesc, dar mi-e foarte greu sa te mai respect acum”. ea isi gasise pe cineva, a iubit cica pe cineva, destul de usor. dupa trei ani, a avut noroc, ca sa nu fiu eu nesimtit si sa o spun altfel. si ne-am impacat dupa care iar s-a dus pulii, atunci cand aveam fiecare de facut licenta lui, incercand intre timp sa depunem actele pentru o firma cu care acum nu facem (fac) nimic. la o saorma, am aflat ca iar a avut roxana noroc, la un moment dat, am aflat ca ulciorul si merge de mai multe ori la apa. era acelasi, cu care s-a iubit si inainte si probabil se iubesc si acum. intotdeauna a fost un wtf??