am vazut aseara you’ve got mail, a doua oara dar asta a ramas secret (varianta oficiala ramane ca am adormit prima oara, in parte si pentru ca trebuie sa avem si noi minciuna noastra). nu e filmul meu, e un film care tine de caty, asa ca nu-i dau stelute, nici macar nu incerc. faptul ca am dat din picior si ca am chitait de cateva ori mi se pare mai mult decat suficient. cam de 4 colturi asa…
e de bine, relatia e frumoasa. filmul a fost si el ok.
iar noi… avem o teama care nu s-a inteles deloc. o zic aici, ca asa e frumos, pentru asta m-am deschis online atata vreme: mi-e teama de clic, mi-e teama sa nu cumva sa existe un zgomot si mai puternic decat ala care mi-a rasunat printre ganduri, atunci cand te-am sarutat. a doua oara, ca prima a fost intens, a doua oara pentru ca am avut emotii. mi-e teama ca intotdeauna pot mai bine, mi-e in esenta frica de mine insumi. la asta m-am gandit de multe ori pana acum, asa cum un parinte se gandeste sa nu mai ia si alte jucarii copilului din el. se plictiseste dupa doua saptamani de jucat cu ele, costa poate si un pic cam mult.
mi-e teama deci, de clicuri, atat de alea pe care le fac eu cat si de alea pe care le poti face tu. dar pana acum… n-am invatat decat lucruri bune. iar teama asta mi-a aratat cate-un lucru rau din cand in cand. nu stiu daca teama, dar clic oricum! si e dragut cum totul se rezuma la zgomote care continua sa ne fie straine.
cineva sa se ofere sa ne faca o fotografie, sa ne faca clic. la clic. demult, ma intrebam ‘how long until i don’t care anymore?’